Trei suspecţi sunt audiaţi joi de procurori în cazul triplei crime comise în cursul nopţii precedente în comuna argeşeană Stoeneşti.
Potrivit unor surse judiciare, suspecţii sunt un tânăr de 20 de ani, care anterior a avut o relaţie cu una dintre victime, fratele său de 24 de ani şi tatăl celor doi, în vârstă de 48 de ani. Cei trei au fost prinşi la câteva ore după comiterea crimelor, la un filtru rutier instituit de poliţişti.
În urma audierilor, anchetatorii urmează să stabilească gradul de implicare al fiecăruia dintre suspecţi în comiterea faptelor.
Trei oameni, membri ai aceleiaşi familii, au fost înjunghiaţi mortal în timpul unui scandal izbucnit în noaptea de miercuri spre joi în comuna argeşeană Stoeneşti.
Victimele sunt o tânără de 17 ani, tatăl de 37 de ani şi bunicul de 57 de ani, care locuiau în gospodăria în care a avut loc agresiunea.
Din primele cercetări a rezultat că agresorul de 20 de ani şi fata de 17 ani au împreună un copil în vârstă de opt luni. Relaţia s-a încheiat la începutul anului, când fata s-a întors la familia ei.
Conducerea anchetei a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, transmite Agerpres.
Măcel în Argeş: TRIPLĂ CRIMĂ din cauza GELOZIEI
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

151
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
151

408
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
408

2.219
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.219

68
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
68

40
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
40

988
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
988

68
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
68

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

62
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
62

199
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
199

51
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
51

4.282
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.282

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71
















Comentează