Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că bugetul clubului de fotbal FC Argeş va depăşi 3 milioane de euro, iar obiectivul în noua ediţie a Ligii I va fi calificarea în play-off.
"Eu sper ca pe 30 iunie să intrăm în Consiliul Local cu 6 milioane de lei. Dar bugetul clubului FC Argeş nu va fi sub 3 milioane de euro... iar cu ce primim din drepturile TV, cu ce vin şi membrii fondatori ne ducem la această sumă. Suntem însă şi cu două firme mari în negocieri, o multinaţională şi o firmă de pariuri, şi ne dorim ca sponsorul de pe faţa tricourilor să vină cu 300-350.000 de euro. Deci în total sper să ajungem undeva la 3,4 sau 3,5 (n.r. - milioane de euro). Sezonul trecut am fost revelaţia campionatului, a spus toată lumea asta, iar acum obiectivul este unul singur, play-off-ul. Şi sunt sigur că vom fi în primele şase echipe. Nu va fi uşor, dar nici anul trecut nu a fost uşor", a afirmat Gentea.
El a explicat că până la debutul Ligii I vor mai veni 3-4 jucători şi a subliniat că antrenorul Andrei Prepeliţă şi-a prelungit contractul cu FC Argeş.
"Lotul nu este complet, staff-ul tehnic aşteaptă încă 3-4 jucători, adică 1-2 atacanţi, un mijlocaş central şi un fundaş stânga. Dar perioada de transferuri este abia la început. Azi antrenorul Andrei Prepeliţă semnează prelungirea contractului, pentru că ne dorim continuitate şi stabilitate la nivelul staff-ului tehnic", a spus el.
Comentând promovarea formaţiei CS Mioveni, Cristian Gentea a menţionat că şi-ar fi dorit ca judeţul Argeş să aibă doar o singură echipă puternică în Liga I.
"Eu am spus de nenumărate ori că Argeşul nu e un judeţ care să-şi permită să aibă două echipe în Liga I. Eu aşa aş fi văzut, să facem o echipă foarte puternică pe care să o susţinem toţi, iar cealaltă să rămână echipa a doua care să crească jucători pentru prima. Rivalităţile din judeţul Argeş sunt însă cunoscute foarte bine", a adăugat primarul.
Managerul general al clubului FC Argeş, Ion Vlădoiu, a declarat la rândul său că noul obiectiv al echipei poate fi atins.
"Obiectivul nostru va fi play-off-ul anul acesta, este clar. Şi cred că se va realiza. După ce sezonul trecut şi-a îndeplinit obiectivul de a rămâne în Liga I, FC Argeş a devenit mult mai puternică prin aducerea acestor noi jucători pe care eu îi consider senzaţionali. Am un mare respect faţă de Cristi Tănase, mă bucur enorm că s-a întors acasă. Sunt convins că el va deveni un lider", a spus el.
Prezent la conferinţa de presă, antrenorul Andrei Prepeliţă este convins că formaţia sa va fi mai puternică decât în precedentul sezon.
"Le mulţumesc celor 13 jucători de care ne-am despărţit şi le urez bun venit jucătorilor noi. Am urmărit noile achiziţii, sunt jucători verificaţi, şi consider că împreună, cu încredere şi multă muncă, putem fi o echipă mult mai puternică faţă de anul trecut. Perioada de transferuri este însă la început şi ne vom întări în continuare", a explicat Prepeliţă.
Luptă mare în Liga I - Încă un club de tradiție își anuntă pretențiile și un buget pe măsură
București
9°C
Articole Similare

3
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
3

23
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
23

35
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
35

37
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
37

4.097
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.097

97
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
97

198
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
198

125
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
125

97
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
97

49
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
49

40
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
40

2.349
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.349

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18
















Comentează