Cea de-a VI-a ediţie a "Lunii Sculptorilor Români", eveniment desfăşurat în perioada 19 februarie - 19 martie, concepută sub egida celebrării a 150 de ani de la naşterea marelui artist Constantin Brâncuşi, se desfăşoară anul acesta în mai multe oraşe din ţară dar şi la Chişinău, potrivit Agerpres.
În deschiderea evenimentului, artistul Vladlen Babcineţchi a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că programul din 2026 este conceput sub egida celebrării a 150 de ani de la naşterea marelui artist Constantin Brâncuşi, fapt ce a dus la extinderea manifestărilor la nivel naţional şi internaţional, în colaborare cu numeroase instituţii partenere.
"Luna Sculptorilor Români va cuprinde întreaga ţară prin expoziţii organizate nu doar în Iaşi, ci şi în Târgu Jiu, Constanţa, Alba Iulia, Bârlad şi Chişinău. Ediţia curentă pregăteşte un maraton cultural impresionant, ce include 45 de expoziţii şi evenimente conexe. Inima oraşului Iaşi va fi transformată într-un muzeu în aer liber", a declarat Vladlen Babcineţchi.
Conform programului, la Iaşi zeci de sculpturi monumentale vor fi expuse pe principalele artere pietonale, dar şi în spaţii precum Primăria, Muzeul Mitropolitan, Casa Muzeelor, Muzeul Nicolae Gane, Grădina Palas, Campus Palas, Aeroportul Internaţional Iaşi, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" sau Universitatea "Gh. Asachi"".
Totodată, publicul are prilejul de a explora, începând cu 19 februarie, galerii şi muzee precum Ateneul Naţional din Iaşi, Palatul Braunstein, Muzeul Unirii, Galeriile UAPR, Galeriile DANA, Arteast sau noua Galerie Esplanada, unde va expune artistul clujean Liviu Mocan.
"Luna Sculptorilor Români are în acest an o ediţie extinsă. Pe lângă oraşele care au dorit să organizeze evenimente conexe Lunii Sculptorilor Români, Iaşiul se transformă într-un adevărat hub cultural. Cred că pentru prima dată Iaşiul are toate galeriile de artă, atât private cât şi cele de stat, înlănţuite pentru a duce mai departe arta contemporană, dar şi un omagiu memoriei lui Constantin Brâncuşi prin tot ceea ce a însemnat şcoala care a urmat, fie că vorbim de depozitul din Constanţa sau de Iftimie Bârleanu, ori, mai nou, artişti foarte tineri, artişti care începând de la vârsta de 5 ani creează încă lucrări inspirate de modernitatea lui Brâncuşi. Cred că această ediţie o punte între generaţii, între actualitatea sculpturii contemporane care adeseori pare deconectată de ceea ce se întâmplă în spaţiul public, de ceea ce ne aşteptăm să vedem ca artă. Lucrările expuse pe Pietonalul Ştefan cel Mare sau pe Copou adesea stârnesc reacţia publicului", a declarat, pentru AGERPRES, Maria Bilaşevschi, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Iaşi.
Printre invitaţii speciali care îşi expun cele mai noi creaţii se numără artişti iconici precum Mircea Roman, Aurel Vlad, Marian Zidaru, sau Mircea Cantor.
Echipele de mediatori culturali şi curatori vor organiza tururi ghidate în cadrul circuitului Lunii Sculptorilor Români, unde vor putea fi descoperite opere monumentale semnate de maeştri precum Ion Mândrescu, Neculai Păduraru, Dan Covătaru, Virgil Scripcariu, dar şi de reprezentanţi ai noilor generaţii, precum Costin Ioniţă, Ovidiu Toader, Gabriel Blaga sau Lucian Radu.
În incinta CIAC, vizitatorii vor descoperi noile tendinţe ale artei contemporane în dialog cu opere fundamentale semnate de Miliţa Petraşcu, Ovidiu Maitec, Ion Irimescu sau Paul Vasilescu
Potrivit organizatorilor, la Târgu Jiu vor fi organizate trei mari expoziţii, inclusiv vernisajele artiştilor Laurenţiu Mogoşanu şi Vladlen Babcineţchi de la Centrul de Cercetare şi Documentare "C. Brâncuşi". La Constanţa se va marca evenimentul prin amplasarea unei opere de Aurel Vlad în faţa Muzeului de Artă, în timp ce la Bârlad vor expune artiştii Costin Ioniţă şi Bogdan Nueleanu, la Muzeul "Vasile Pârvan". La Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia va avea loc expoziţia "Sculptura basarabeană de secol 21".
La Chişinău, Mihai Ţopescu va expune la Muzeul Naţional de Artă, iar Mircea Cantor la Muzeul de Istorie, totul culminând cu o impresionantă expoziţie colectivă la Centrul Expoziţional Brâncuşi din capitala Republicii Moldova.




























Comentează