Un tribunal din Belarus l-a condamnat marţi pe Viktor Babarîko, unul dintre cei mai puternici rivali ai preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la 14 ani de închisoare pentru corupţie, transmit Reuters şi AFP potrivit Agerpres.
Înaintea şedinţei în care a fost anunţată decizia judecătorilor, avocaţii lui Babarîko au declarat că acuzaţiile împotriva clientului lor au fost fabricate în scopul zădărnicirii ambiţiilor lui politice.
Fost şef al Belgazprombank, Viktor Babarîko (57 de ani) intenţiona să se prezinte la alegerile prezidenţiale din august 2020, dar a fost arestat cu câteva săptămâni înainte de scrutin.
Procurorii ceruseră o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru Babarîko, care îşi susţine nevinovăţia.
Arestarea lui Babarîko în iunie 2020 a făcut ca echipele de campanie ale diferiţilor critici ai regimului să-şi unească eforturile şi să o susţină pe Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ - un cunoscut blogger - fusese şi el arestat. Serghei Tihanovski se află şi astăzi în închisoare, iar soţia sa cu cei doi copii mici ai lor trăiesc în exil.
Anunţul realegerii lui Aleksandr Lukaşenko a declanşat o mişcare de protest, care a scos în stradă timp de mai multe luni zeci de mii de oameni, însă a fost reprimată cu brutalitate de către regim.
Lukașenko continuă să-și bage opozanții în pușcărie - Unul dintre cei mai puternici rivali, condamnat la 14 ani de închisoare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
4

529
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
529

295
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
295

24
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
24

1.195
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.195

2.271
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.271

122
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
122

3.000
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.000

77
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
77

1.773
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.773

5.007
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
5.007

4.110
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
4.110

3.296
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.296
















Comentează