Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îi solicită premierului Viorica Dăncilă să se prezinte de urgenţă în Parlament pentru a clarifica susţinerea Executivului, arătând că prim-ministrul este obligat să facă acest demers până cel târziu luni, în caz contrar fiind "unica persoană responsabilă pentru consecinţele absenţei miniştrilor din guvernul său".
El spune că preşedintele României nu are nicio obligaţie constituţională de a numi miniştri, interimari sau titulari, în situaţia dată, menţionând că poziţia şefului statului este "perfect justificată de litera şi spiritul Constituţiei".
"Guvernul condus de premierul Vasilica Viorica Dăncilă pune în pericol interesele fundamentale ale românilor în domenii de activitate esenţiale pentru viaţa de zi cu zi. De o săptămână de zile refuză să se conformeze prevederilor constituţionale care o obligă să solicite votul Parlamentului asupra remanierii guvernamentale ca urmare a schimbării configuraţiei politice a Guvernului. Practic, o ţară întreagă este luată ostatică de un premier iresponsabil care guvernează împotriva voinţei românilor, împotriva poporului, împotriva normelor democratice şi constituţionale potrivit cărora Guvernul este cel supus controlului Parlamentului", a declarat Orban, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Liderul liberalilor consideră că responsabilitatea pentru disfuncţionalităţile care vor apărea este strict a premierului Dăncilă, care este obligată în mod expres de Constituţie să ceară votul în Parlament.
"Responsabilitatea premierului stă şi în faptul că nu s-a asigurat că miniştrii demisionari desemnează secretari de stat pentru a exercita atribuţiile curente ale titularului de portofoliu. Este un blocaj determinat de incompetenţa şi habarnismul Vioricăi Dăncilă. Nimeni altcineva, nici măcar preşedintele Klaus Iohannis, nu poate acţiona în locul premierului. De altfel, preşedintele României nu are nicio obligaţie constituţională de a numi miniştri, interimari sau titulari, în situaţia dată. Aceasta, întrucât momentul în care ne aflăm nu este acela al unei simple remanieri, ci al schimbării compoziţiei politice a Guvernului, în care premierul trebuie să se adreseze direct Parlamentului, şi nu preşedintelui României. Aşadar, poziţia preşedintelui Klaus Iohannis este perfect justificată de litera şi spiritul Constituţiei", susţine liderul liberal.
În opinia lui Ludovic Orban, premierul trebuia să se prezinte de îndată în Parlament, imediat după eliberarea din funcţie a miniştrilor interimari.
"Chiar dacă în Constituţie nu este prevăzut explicit un termen pentru solicitarea votului Parlamentului, singurul reper nu poate fi altul decât cel de 10 zile, referitor la momentul în care un premier desemnat cere votul de încredere al Parlamentului. Asimilarea acestui termen, care este o practică folosită de CCR în astfel de situaţii, o obligă pe Viorica Dăncilă să se prezinte în Parlament cel târziu luni, 9 septembrie, adică la maximum 10 zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a decretelor pentru eliberarea din funcţie a miniştrilor", a precizat Orban.
Acesta mai afirmă că termenul de 45 de zile referitor la perioada de interimat al miniştrilor nu are legătură cu situaţia juridică din acest moment.
"Interimatul funcţiei de ministru nu priveşte în mod obligatoriu ipoteza vacantării funcţiei, ci şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă de maximum 45 de zile, în interiorul căreia titularul poate reveni în exerciţiul funcţiei. Ca atare, îi solicit premierului Vasilica Viorica Dăncilă să se prezinte de urgenţă în Parlament pentru a clarifica lipsa de susţinere a actualului Guvern, iar în situaţia în care continuă să tergiverseze acest moment este unica persoană responsabilă pentru consecinţele absenţei miniştrilor din guvernul său", a mai declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban: Solicit premierului Dăncilă să se prezinte de urgenţă în Parlament pentru a clarifica susţinerea Guvernului
Explorează subiectul
Articole Similare

997
PSD îl somează pe premier: „Schimbați-vă sau vă schimbăm! Această direcție nu poate continua!”
997

41
Băluță îl atacă pe Bolojan și avertizează că PSD ar putea rupe coaliția, dar exclude o alianță cu AUR
41

1.939
Șefa Curții de Apel București anunță blocaj pe referendumul lui Nicușor Dan: Nu știu cum putem participa. E politic
1.939

3.500
Efect fulger după intrarea în recesiune: Ratele românilor cu credite vor crește chiar și cu 50% (Avocat)
3.500

1.911
Semnale din culise: ce și-au spus Muraru și ambasadorul desemnat al SUA în România într-o întâlnire
1.911

55
Cristian Popescu Piedone îl ironizează pe Bolojan: „Coșmarul” demisiei și o Românie care ar putea trăi mai bine
55

1.516
Bolojan, recesiunea și liliecii
1.516

3.965
VIDEO Dialog tensionat între Bolojan și moderatorul unei emisiuni: premierul, presat pe tema Justiției și a ministrului Marinescu
3.965

7.653
VIDEO Premierul explică pericolul la care se poate expune România dacă desecretizează raportul privind anularea alegerilor prezidențiale
7.653

1.638
Șefa Curții de Apel București izbucnește din cauza acuzațiilor că ar teroriza judecătorii: Nu am văzut și faptele
1.638

2.466
VIDEO Ilie Bolojan îl amenință pe Băluță cu controale: Își promovează pasajul făcut cu banii guvernului
2.466

2.341
VIDEO 'Pentru mine ar fi o ușurare': Ilie Bolojan ar putea preda ștacheta. PSD și AUR la guvernare?
2.341

1.542
ÎCCJ, decizie definitivă: Piedone a pierdut procesul cu ANI. Rămâne cu interdicția de a ocupa funcții publice
1.542

















Comentează