Youtuberul şi compozitorul de muzică electronică experimentală Look Mum No Computer va reprezenta Marea Britanie la ediţia din acest an a concursului Eurovision, care va avea loc la Viena în luna mai, a anunţat marţi postul BBC citat de DPA/PA Media.
Artistul Look Mum No Computer, care s-a declarat "un mare fan" al concursului Eurovision şi al cărui nume real este Sam Battle, şi-a lansat canalul de pe platforma YouTube în 2016. De atunci, el a acumulat peste 85 de milioane de vizualizări şi 1,4 milioane de abonaţi şi urmăritori pe diversele sale conturi de pe reţelele sociale.
"Mi se pare complet nebunesc să mă lansez în această călătorie minunată şi sălbatică. Întotdeauna am fost un mare fan al Eurovisionului şi iubesc bucuria magică pe care acesta o provoacă în fiecare an milioanelor de oameni, aşa că a mă alătura acestei moşteniri şi a reprezenta Marea Britanie este o onoare absolută, pe care o iau foarte în serios", a declarat artistul.
"Am lucrat mult timp la crearea, compunerea şi producerea de la zero a propriilor viziuni, şi la documentarea procesului meu. Îmi voi pune în joc toată creativitatea în spectacolele mele şi abia aştept ca toată lumea să audă şi să vadă ce-am creat. Sper că Eurovision este pregătit să fie sintetizat!", a adăugat Look Mum No Computer făcând referire la sintetizator.
Piesa pe care o va interpreta la concursul din Austria nu a fost încă anunţată.
Look Mum No Computer, din Kent, şi-a lansat cariera muzicală în 2014, cu numele Sam Battle, ca solist al trupei de indie rock Zibra, care a cântat la Glastonbury în 2015.
Sub numele Look Mum No Computer, el a lansat o serie de single-uri, albume şi EP-uri şi a revenit recent dintr-un turneu în Germania, locul de naştere al muzicii electronice underground.
De asemenea, el şi-a cultivat o bază de fani în mediul online construind instrumente electronice neobişnuite şi excentrice şi cântând la ele, precum o orgă realizată din jucării, o bicicletă-sintetizator, o orgă care aruncă flăcări şi o orchestră de droizi Star Wars.
"Suntem absolut încântaţi că Look Mum No Computer va reprezenta Marea Britanie la Eurovision, la Viena, în 2026", a declarat Kalpna Patel-Knight, şefa departamentului de divertisment de la BBC. "Viziunea sa îndrăzneaţă, sunetul unic şi stilul său de interpretare electric îl fac un artist cu adevărat de neuitat. Look Mum No Computer întruchipează tot ceea ce Marea Britanie doreşte să celebreze pe scena Eurovision: creativitate, ambiţie şi un umor tipic britanic. Sunt sigură că, în luna mai, ne va face pe toţi mândri pe scena internaţională", a adăugat ea.





























Comentează