Catacombele Parisului, faimoase în lumea întreagă, au fost redeschise

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-04-2026 21:21

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Catacombele din Paris au fost redeschise pentru vizitatori - fiind de acum mai bine protejate şi înzestrate cu noi echipamente - după ce au rămas închise timp de aproximativ şase luni, informează DPA, potrivit Agerpres.

Datorită noilor instalaţii tehnice, precum sisteme moderne de tratare a aerului, Catacombele din Paris sunt de acum mai bine conservate decât erau în trecut.

Directoarea muzeului, Isabelle Knafou, a explicat miercuri că situl este în continuare fragil: în coridoarele umede, unde umiditatea este de aproximativ 90%, microorganismele se depun pe oase şi le atacă. În plus, dioxidul de carbon şi bacteriile, aduse de cei până la 600.000 de vizitatori pe an, alterează climatul delicat din interiorul labirintului.

Iluminarea bine direcţionată scoate la iveală structuri care erau parţial ascunse în întuneric în trecut, inclusiv profunzimea ansamblului monumental şi întinderea totală a arhitecturii construite din oase.

Craniile şi oasele lungi - în principal femururi şi tibii - au fost aşezate sistematic în straturi pentru a forma pereţi în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Catacombele din Paris au fost create la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în timpul unei crize de sănătate publică. Cimitirele supraaglomerate din centrul oraşului, unde morţii zăceau înghesuiţi unul lângă altul, erau considerate o ameninţare la adresa sănătăţii populaţiei.

Prin urmare, începând din 1786, Primăria locală a mutat rămăşiţele a aproximativ 6 milioane de oameni în carierele de calcar abandonate din sudul Parisului - adânc sub pământ.

Începând din 1810, craniile şi oasele au fost aşezate în straturi pentru a forma pereţi şi au fost împodobite cu inscripţii şi citate filosofice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură4°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri