Localitatea Băceşti a fost declarată zonă specială de siguranţă publică, iar opt persoane au fost reţinute după ce au provocat un scandal şi au comis acte de violenţă, fiind necesară intervenţia poliţiştilor şi a jandarmilor, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, potrivit Agerpres.
Pe data de 9 august, Poliţia oraşului Negreşti a fost sesizată prin apel la numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Băceşti mai multe persoane tulbură ordinea şi liniştea publică, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de poliţie, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, care au intervenit pentru aplanarea conflictului iscat şi restabilirea ordinii şi liniştii publice.
"În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, faţă de 8 persoane, şase bărbaţi şi doi minori din comuna Băceşti, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Acestea au vârste cuprinse între 15 şi 66 de ani. În cursul zilei de 10 august acestea urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive. În cauză, sunt continuate cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere. Pentru prevenirea apariţiei unor evenimente care pot tulbura ordinea şi liniştea publică, pe raza localităţii Băceşti, a fost instituită zonă specială de siguranţă publică. În cadrul zonei speciale, ordinea şi liniştea publică sunt menţinute de poliţişti şi jandarmi", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Ancheta este în curs de desfăşurare, fiind efectuate cercetări şi audieri în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor implicate în eveniment şi dispunerea măsurilor legale.
Localitatea Băceşti, declarată zonă specială de siguranţă publică
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

565
VIDEO Urmărire cu focuri de armă în Ilfov, după ce un șofer a fugit de polițiști
565

18
Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil
18

3.717
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
3.717

34
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
34

36
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
36

217
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
217

3.728
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
3.728

74
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
74

37
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
37

72
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
72

1.258
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.258

158
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
158

8.393
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.393
















Comentează