Lionel Scaloni, selecţionerul Argentinei, consideră că echipa sa nu poate fi considerată favorită pentru Cupa Mondială de fotbal din acest an, după ce a reuşit să câştige prima ediţie a trofeului Finalissima, învingând fără drept de apel, cu scorul de 3-0, reprezentativa Italiei, miercuri seară la Londra.
"Nu suntem mai mult sau mai puţin favoriţi decât alţii, doar pentru că am câştigat acest meci. Cu siguranţă nu. Cupa Mondială este altceva", a declarat Scaloni la finalul jocului de pe Wembley, care a opus campioanele Americii de Sud şi Europei.
Argentina a ajuns cu această ocazie la 32 de meciuri consecutive fără înfrângere (22 de victorii şi 10 egaluri), conform agenţiei EFE, citat de Agerpres.
"Mă bucur să văd oameni fericiţi, precum şi pentru faptul că atât de mulţi au putut să vină să vadă echipa naţională. Mai ales că mulţi locuiesc aici şi s-au putut bucura de acest meci. De asemenea, mă bucură că familia mea a putut să vină să mă vadă", a mai spus tehnicianul argentinian.
"În ceea ce priveşte echipa noastră, continuăm să ne maturizăm şi asta e important, mai ales împotriva unui rival uriaş, unul dintre cei mai buni. Am făcut un joc bun, am suferit uneori, dar a fost mai mult sau mai puţin ceea ce am gândit şi jocul a mers bine. Astăzi cred că a fost un meci bun uneori, iar în prima repriză au fost momente în care puteam fi mai buni. Nu aş putea să spun dacă a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale mele ca selecţioner. Totul este amplificat când joci cu un asemenea rival", a adăugat Lionel Scaloni.
Starul Lionel Messi, care a oferit două pase de pase de gol pe Wembley, a fost declarat cel mai bun jucător al meciului câştigat de Argentina prin golurile lui Lautaro Martinez (28), Angel Di Maria (45+1) şi Paulo Dybala (90+4).
Lionel Scaloni, selecţionerul Argentinei: Nu suntem mai mult sau mai puţin favoriţi decât alţii, Cupa Mondială este altceva
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
0

12
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
12

12
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
12

22
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
22

35
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
35

27
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
27

48
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
48

34
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
34

50
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
50

85
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
85

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

56
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
56

53
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
53
















Comentează