Linia de sprijin Telefonul Vârstnicului, serviciu social gratuit şi confidenţial dedicat seniorilor din România, a înregistrat în primele şase luni ale anului 7.549 de convorbiri telefonice, informează marţi Fundaţia Regală Margareta a României.
Conform sursei citate, în perioada ianuarie - iunie, 1.331 de seniori au găsit aici răspunsuri la întrebări şi soluţii la problemele cu care s-au confruntat, primind informaţii utile, sprijin emoţional sau material, ori consiliere psihologică din partea echipei specializate compuse din asistenţi sociali şi psihologi.
Pe primul loc în topul nevoilor seniorilor s-a aflat, în continuare, nevoia de informaţii practice exprimată de 464 dintre apelanţi. Neadaptarea la noile tehnologii de comunicare, lipsa acestora sau izolarea socială conduc la accesul limitat al vârstnicilor la informaţii care le sunt atât de necesare, precum serviciile sociale disponibile în comunitate, contacte utile, informaţii medicale etc. La Telefonul Vârstnicului, o echipă specializată de asistenţi sociali oferă informaţii punctuale, practice şi actualizate, dintr-o bază de date ce include peste 400 de instituţii şi furnizori sociali, publici şi privaţi, conform agerpres.
În perioada raportată, 385 de seniori care trăiesc în condiţii dificile de viaţă şi chiar la limita sărăciei au solicitat prin intermediul liniei telefonice sprijin financiar şi material.
Pentru 274 de vârstnici, nevoia de îngrijire şi sprijin practic la domiciliu a fost cea care i-a determinat să apeleze linia telefonică.
În prima jumătate a anului, 77 de seniori au beneficiat de consiliere psihologică şi sprijin emoţional oferite gratuit de voluntari şi psihologi ai proiectului. În cadrul serviciului de reapelare săptămânală, vârstnicii singuri găsesc un prieten de dialog, îşi împărtăşesc temerile, preocupările şi problemele. Convorbirile telefonice îi ajută să îşi gestioneze şi să depăşească stările de anxietate sau depresie cauzate, în mare parte, de singurătate.
Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică gratuită şi confidenţială dedicată persoanelor vârstnice, accesibilă la nivel naţional. Apelurile se pot face la 0800 460 001, iar de luni până vineri, între orele 8,00 - 20,00, şi sâmbăta între 8,00 - 16,00 o echipă de specialişti răspunde celor în nevoie şi le oferă soluţii la problemele cu care se confruntă.
Linia de sprijin Telefonul Vârstnicului, serviciu social gratuit, a înregistrat în primele șase luni ale anului peste 7500 de apeluri
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

111
Incendiu la o fabrică de polistiren din Arad. A fost emis Ro-Alert
111

37
Fenomenul „AI brain fry” se răspândește tot mai mult: Cum îți poate „prăji” creierul folosirea intensă a chatboturilor la muncă
37

43
Cum îți găsești un loc de muncă după 50 de ani, când angajatorii spun că ești „supracalificat”
43

118
Bătălia pentru conducerea DIICOT: Procurorii propuși ca secunzi trec prin filtrul CSM
118

2.426
Țara care oferă tinerilor 25.000 de euro pentru a renunța la permisul auto timp de cinci ani
2.426

7.475
Din 11 martie, imposibilul devine posibil: care sunt cele două zodii ce vor intra într-o eră a abundenței
7.475

50
Ședință CSAT pe tema securității și a pieței energetice
50

1.001
Horoscopul zilei de 12 Martie 2026. Leii sunt puși în fața unei situații care le testeză răbdarea. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.001

30
Avertizare meteorologică: Cod galben de ceață pe litoral și vânt puternic în sud-vestul țării
30

1.809
Fost ministru al Apărării analizează solicitarea SUA de a folosi bazele militare din România în războiul din Iran: Este important însă să spunem foarte clar!
1.809

39
VIDEO Incendiu de vegetație la Băluşeni, în Botoșani: peste zece hectare au ars
39

5.338
MApN anunță decesul unui pilot de la Borcea: Modul de neînțeles în care a murit
5.338

1.185
Fost primar din Prahova, condamnat definitiv pentru instigarea la fraudarea alegerilor. A ordonat furtul sacilor cu voturi
1.185

















Comentează