Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni, la Vaslui, că România are nevoie în momentul de faţă "să iasă din cei doi ani şi jumătate de coşmar" potrivit Agerpres
El a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă lista candidaţilor alianţei la europarlamentare, despre care susţine că este de departe cea mai bună listă pe care a avut-o România şi a vorbit despre câteva dintre principalele puncte ale programului electoral pentru alegerile de pe 26 mai. Potrivit lui Barna, viitorii europarlamentari USR-PLUS vor susţine la Bruxelles un mecanism european prin care principiile democraţiei şi ale statului de drept, dar şi ale separaţiei puterilor în stat să funcţioneze.
"Este un mecanism care în intenţia noastră ar reduce semnificativ riscul de a avea derapaje pe care, din păcate, le vedem în state precum Polonia sau Ungaria şi le vedem, iată, de doi ani şi jumătate şi în România, unde această guvernare pur şi simplu nu ştie cum să mai găsească metode prin care să ne izoleze şi să ne arunce la marginea Europei. (...) România are nevoie să iasă din cei doi ani şi jumătate de coşmar", a afirmat Dan Barna.
Liderul USR a precizat că un alt punct important din programul electoral pentru alegerile europarlamentare îl reprezintă extinderea programului Erasmus, care se adresează acum exclusiv studenţilor şi în cadrul liceelor, pentru ca tinerii să poată merge să studieze în străinătate, mărindu-şi astfel şansele de adaptare pe piaţa economică.
Barna a subliniat, totodată, importanţa scrutinului de pe 26 mai.
"Aceste alegeri nu sunt doar despre a trimite nişte oameni cu care să ne mândrim la Bruxelles. 26 mai de data aceasta este o zi în care votăm despre ce fel de Românie vrem să fim în continuare. Vrem să fim o Românie în care condamnaţi penal care au furat din bugetul public fac bugetul României, şi mă refer la domnul Vâlcov, vrem să fim o Românie în care hoţii îşi fac singuri legi sau o Românie europeană, în care oamenii competenţi şi cinstiţi conduc statul şi oamenii care au probleme cu legea pur şi simplu se duc acasă şi îşi rezolvă aceste probleme. Este o miză mult mai mare. Avem şi referendumul acesta pentru justiţie în termen larg, cu cele două întrebări anunţate de preşedinte şi de aceea, prioritar este pentru România ca fiecare cetăţean să meargă la vot", a mai spus Dan Barna.
Caravana Alianţei 2020 USR-PLUS a fost prezentă luni în municipiile Vaslui şi Bârlad. Reprezentanţii formaţiunii politice au purtat discuţii cu cetăţenii despre principalele puncte din programul electoral pentru alegerile europarlamentare
Liderul USR, Dan Barna, la Vaslui - România are nevoie să iasă din cei doi ani şi jumătate de coşmar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

307
Ministrul Sănătății propune negocieri cu Pfizer: „Să transformăm o obligație financiară într-un câștig concret pentru pacienți”
307

1.268
Ion Cristoiu este convins că Ilie Bolojan ar putea primi lovitura chiar din partidul său: Există o grupare care l-ar schimba mâine. El a USR-izat guvernarea
1.268

4.523
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
4.523

923
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
923

952
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
952

1.777
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.777

4.160
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
4.160

1.193
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.193

2.785
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.785

5.070
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
5.070

22.183
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
22.183

1.026
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
1.026

652
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
652
















Comentează