Procedura de concediere a salariaţilor Societăţii de Transport Bucureşti nu este una simplă, aceasta nu poate fi făcută direct ci trebuie respectaţi nişte paşi şi, în funcţie de acuzele care se aduc, se va discuta, punctual, în Comisia de Cercetare Disciplinară, a declarat, marţi, liderul sindicatului din STB, Vasile Petrariu.
"Nu avem încă o informaţie concretă, avem numai declaraţii care s-au făcut pe la televizor de către directorul general. Dar e bine de ştiut de toată lumea că această procedură de concediere nu este una simplă, pe care să o spui la televizor şi să se şi întâmple. Sunt nişte proceduri de cercetare disciplinară, trebuie respectaţi nişte paşi.(...) Există nişte proceduri, nişte instrucţiuni. În funcţie de acuzele care se aduc, fiecare, punctual se va discuta într-o comisie de cercetare disciplinară, comisie care va decide. În regulamentul nostru intern nu există ca procedură concedierea directă. Sunt câteva articole din regulamentul intern care pot fi interpretate şi sancţiunile pleacă de la avertisment până la concediere", a declarat Petrariu, întrebat dacă vor fi concedieri în urma protestului spontan al salariaţilor.
Totodată, liderul de sindicat a subliniat că salariaţii au fost conştienţi de la început că vor pierde bani pentru zilele nelucrate şi nu se pune problema să solicite cineva să fie plătit.
Vasile Petrariu a mai afirmat că reprezentanţii Consiliului de Administraţie s-au angajat să analizeze în perioada următoare, din punct de vedere profesional, activitatea directorului general şi vor lua o decizie în ceea ce priveşte revendicarea salariaţilor referitoare la demiterea lui Adrian Criţ.
"Aseară am avut o discuţie cu membrii Consiliului de Administraţie la sediul Primăriei municipiului Bucureşti, care a durat peste două ore. Am discutat toate aceste probleme, inclusiv revendicarea cu privire la directorul general. Membrii Consiliului de Administraţie au venit cu această rugăminte, să vorbim cu salariaţii pentru a-şi relua activitatea, totodată ei angajându-se să preia problemele noastre, să le discutăm cu Consiliul de Administraţia, iar ei în perioada următoare să analizeze din punct de vedere profesional activitatea directorului general şi vor lua o decizie. Au spus că situaţia aceasta i-a luat pe nepregătite şi nu au avut timp să pregătească o fundamentare în acest sens. Deci salariaţii, după ce au fost informaţi, ţinând cont că azi e şi prima zi de muncă pentru toţi cetăţenii, au luat în calcul şi această problemă, inclusiv ce au spus cei din Consiliul de Administraţie, au analizat şi ne-au transmis că suspendă greva pentru o perioadă care să ne permită să avem aceste discuţii cu autorităţile", a explicat Petrariu, după audierile la Poliţie.
El a adăugat că protestul poate fi suspendat o săptămână, două, o lună şi că totul depinde de modul în care se vor desfăşura lucrurile, deoarece vor trebuie începute şi negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă, şi acestea vor conta foarte mult, în paralel cu analizele pe care le va face Consiliul de Administraţie.
"Va conta şi rezultatul negocierii unui nou contract colectiv de muncă şi ceea ce se va întâmpla probabil şi cu ameninţările de concediere, de sancţionare şi aşa mai departe, pentru că eu am spus că ar fi fost foarte bine ca aceste discuţii să nu le avem la televizor, să le avem într-un dialog deschis, de bună credinţă, între parteneri sociali care se respect", a punctat liderul de sindicat.
Directorul general al STB, Adrian Criţ, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că Societatea de Transport Bucureşti (STB) a primit în ultimele două zile foarte multe solicitări de angajare pentru poziţia de şofer de autobuz, în urma anunţului postat luni pe site.
"În momentul de faţă sunt foarte multe solicitări de angajare ca urmare a anunţului postat de noi pe site. Doar astăzi (marţi, n.r.) s-au făcut 60 de solicitări, ieri la sfârşitul zilei erau 230. În momentul de faţă sunt 290 de solicitări", a afirmat directorul general al STB.
Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au anunţat, marţi dimineaţa, că au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, marţi dimineaţa, la ora 6:00, erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394.
Liderul STB, după ce Adrian Criț a anunțat concedieri: 'Nu există ca procedură concedierea directă; trebuie respectaţi nişte paşi'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

54
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
54

226
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
226

315
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
315

277
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
277

248
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
248

443
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
443

193
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
193

266
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
266

629
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
629

729
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
729

1.053
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.053

1.187
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.187

1.431
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.431
















Comentează