Liderul Partidul Poporului din Austria (OeVP, conservator), Sebastian Kurz, s-a angajat să pună capăt imigraţiei ilegale şi să lanseze reduceri fiscale importante, în ultimul său discurs din campania electorală în vederea alegerilor legislative anticipate care au loc duminică, relatează dpa, potrivit Agerpres.
OeVP, condus de tânărul ministru de externe (31 de ani), este cotat cu cele mai multe voturi în sondajele de opinie (33%), dar este urmat îndeaproape de Partidul Libertăţii din Austria (FPOe, de extremă dreapta), condus de Heinz-Christian Strache (27%) şi de social-democraţii cancelarului Christian Kern (25%).
În ultimul său discurs de campanie, susţinut vineri în centrul Vienei, Kurz a promis că va scădea taxele pentru clasa de mijloc şi pentru cei cu venituri mici. "Şi sunt în măsură să vă promit astăzi că vom face totul pentru a pune capăt imigraţiei ilegale pentru a spori ordinea şi securitatea în Austria", a adăugat Sebastian Kurz.
După criza refugiaţilor, în timpul căreia 90.000 de migranţi au trecut graniţele Austriei în 2015, Kurz a adoptat poziţia dură cu privire la imigraţie a Partidului Libertăţii, transformând-o în principala sa temă de campanie. Dacă OeVP va câştiga alegerile, scenariul cel mai probabil este o coaliţie cu FPOe.
Liderul Partidului Poporului din Austria, ministrul de externe Sebastian Kurz, se angajează să pună capăt imigraţiei ilegale
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
7

416
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
416

27
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
27

737
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
737

2.193
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.193

2.354
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.354

2.206
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.206

4.281
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.281

2.625
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.625

776
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
776

561
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
561

2.133
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.133

866
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
866
















Comentează