Liderii sârbi şi kosovari au convenit marţi seara să aplaneze tensiunile dintre cele două ţări, aflate la cote înalte, la capătul unei întâlniri desfăşurate la Bruxelles, sub egida Uniunii Europene, transmite AFP, preluat de agerpres.
Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a calificat încurajatoare discuţiile dintre preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, şeful guvernului kosovar, Isa Mustafa, şi omologii lor sârbi, preşedintele Tomislav Nikolic şi premierul Aleksandar Vucic.
Liderii "s-au pus de acord să lase în spate tensiunile dintre ei şi să se concentreze pe munca viitoare", a declarat Mogherini, într-un comunicat. Negocieri la cel mai înalt nivel urmează să fie deschise în zilele următoare, a adăugat ea.
Potrivit şefei diplomaţiei europene, normalizarea relaţiilor între cele două ţări este esenţială dacă acestea doresc apropierea de Uniunea Europeană.
Aleksandar Vucic şi-a exprimat satisfacţia pentru conţinutul discuţiilor de la Bruxelles şi a asigurat presa că ambele părţi s-au angajat să evite orice provocare, conform agenţiei Tanjug, preluată de AFP.
"Noi am cerut să fie respectat teritoriul Kosovo", a declarat la rândul său Isa Mustafa.
După ce au deschis, în 2011, un dialog pentru normalizarea relaţiilor bilaterale, tensiunile nu au fost niciodată atât de puternice între Serbia şi fosta regiune iugoslavă care şi-a declarat independenţa în 2008. O independenţă pe care Serbia refuză să o recunoască, la aproape două decenii după războiul dintre rebelii albanezi kosovari şi forţele Belgradului (1998-1999, 13.000 de morţi).
Plecat din Belgrad, un tren cu inscripţia "Kosovo este Serbia" a antrenat deplasarea la frontieră a unei unităţi speciale a poliţiei kosovare. Garnitura a fost oprită înaintea frontierei în urma deciziei premierului sârb Aleksandar Vucic.
Kosovarii s-au indignat pentru arestarea în Franţa, pe 4 ianuarie, la cererea justiţiei sârbe, a fostului şef rebel, Ramush Haradinaj. Considerat un erou la el acasă, el este acuzat de sârbi că este un criminal de război. Eliberat sub control judiciar, Haradinaj este în prezent blocat în Franţa, în aşteptarea examinării procedurii de extrădare.
Kosovarii cer de asemenea distrugerea unui zid la Mitrovica (nord), despre care ei afirmă că este destinat separării acestui oraş tăiat în două, între părţile kosovară şi sârbă. Autorităţile municipale sârbe evocă o lucrare al cărei scop ar fi de a proteja pietonii.
Liderii sârbi şi kosovari au convenit la Bruxelles să aplaneze tensiunile dintre cele două ţări
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.048
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.048

800
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
800

406
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
406

197
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
197

940
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
940

452
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
452

84
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
84

59
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
59

804
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
804

1.053
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.053

62
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
62

994
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
994

850
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
850
















Comentează