Libanul şi-a proclamat victoria asupra grupării Statul Islamic (SI) în oraşe din nord-est, la mai puţin de două săptămâni după ce armata libaneză a lansat o ofensivă pentru a-i alunga pe jihadişti din zona ce se învecinează cu Siria, informează miercuri dpa, conform agerpres.ro.
Comandantul armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, a anunţat miercuri 'sfârşitul operaţiunii Zorii la Jouroud, care şi-a atins obiectivul de a expulza Daesh şi de a afla care este soarta soldaţilor răpiţi'. Aoun a folosit acronimul arab pentru gruparea Statul Islamic (SI).
În 19 august, armata libaneză a anunţat începutul unei ofensive împotriva militanţilor SI ascunşi în zonele de la periferia oraşelor estice Ras Baalbeck şi al-Qaa, în apropiere de frontiera siriană.
După o întrevedere cu preşedintele Michel Aoun, comandantul armatei i-a felicitat pe militari cu 'victoria lor împotriva terorismului' şi a exprimat condoleanţe familiilor soldaţilor ucişi.
La rândul său, preşedintele a declarat că 'Libanul a triumfat împotriva terorismului şi victoria sa este uriaşă şi onorantă'. 'Armata (libaneză) a demonstrat că este singura armată ce a reuşit să învingă Daesh', potrivit site-ului web de ştiri Naharnet.
În timpul bătăliei, armata a recuperat opt trupuri neînsufleţite ce se crede că ar fi fost ale soldaţilor luaţi ostatici mai demult de SI. Guvernul va ordona efectuarea unor teste DNA pentru a le fi confirmată identitatea.
Nouă soldaţi libanezi au fost luaţi captivi în timpul bătăliilor din 2014 din nord-estul Libanului.
Libanul şi-a proclamat victoria asupra grupării Statul Islamic (SI) în oraşe din nord-est,
București
5°C
Articole Similare

400
Cercetătorii anunță o schimbare colosală: oceanele lumii vor deveni violete
400

608
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac aerian de proporții asupra Ucrainei
608

1.408
VIDEO Băutura virală care cucerește rețelele sociale, dar stârnește controverse: de ce medicii nu o recomandă zilnic
1.408

1.429
Se schimbă totul în Mediterană: efectele războiului din Iran încep să lovească în lanț și răzbat în inima Europei (expert)
1.429

61
Descoperire spectaculoasă: Cometa interstelară 3I/ATLAS împrăştie apă în spațiu cât pentru 70 de bazine olimpice în fiecare zi
61

2.104
Ultimatum de la Casa Albă: Trump amenință că-l va demite pe șeful Rezervei Federale 'dacă nu pleacă la timp'
2.104

64
Rheinmetall primeşte o comandă de drone de luptă pentru 300 milioane de euro
64

1.524
Ce să mănânci seara pentru un somn mai bun: un medic cardiolog explică ce fructe sunt ideale înainte de culcare
1.524

1.178
Decizia care va enerva Rusia: o țară NATO bagă sute de milioane în „arma viitorului” din Ucraina
1.178

101
Peste 80 de instalații energetice, lovite în războiul din Orientul Mijlociu: Pagube estimate la 58 de miliarde dolari
101

1.320
Tulburările economice vor lovi Europa începând cu luna mai (oficial austriac)
1.320

75
Benjamin Netanyahu: Armata israeliană va continua să lanseze atacuri împotriva Hezbollah în timpul negocierilor de pace cu Libanul
75

85
Kremlinul susține că SUA au refuzat oferta Rusiei de a prelua uraniul îmbogățit al Iranului
85
















Comentează