Letonia a suspendat temporar utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, au anunţat luni autorităţile sanitare de la Riga, în conformitate cu decizia luată în aceeaşi zi de alte şase ţări membre ale Uniunii Europene, notează AFP preluat de agerpres.
"Autorităţile sanitare din Letonia cer medicilor să nu folosească flacoanele deschise de vaccin AstraZeneca şi să nu deschidă altele noi", au declarat agenţiile de sănătate ale statului baltic într-un comunicat comun.
Această restricţie, în vigoare timp de cel puţin două săptămâni, a fost impusă "ca măsură de precauţie" pe baza efectelor secundare menţionate de alte ţări din UE, au precizat ele, adăugând că niciun caz de acest tip nu a fost confirmat în Letonia.
Alte şase state luaseră deja o astfel de decizie luni (Germania, Franţa, Italia, Slovenia, Spania şi Portugalia) în aşteptarea unui aviz din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care urmează să abordeze problema joi.
Astfel, ele au mers pe urma mai multor ţări, îngrijorate de posibilele efecte secundare, cum ar fi dificultatea de coagulare sau formarea cheagurilor de sânge (tromboză).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii va reuni marţi grupul său de experţi pentru a studia siguranţa acestui vaccin, dar conducerea instituţiei a recomandat deja continuarea utilizării acestuia.
Letonia suspendă şi ea utilizarea vaccinului AstraZeneca
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

11
Atenție la suplimente: excesul de vitamine poate duce la căderea părului
11

21
Spitalul 'Filantropia' din Craiova achiziţionează aparatură medicală şi paturi în valoare de 12,6 milioane lei
21

14
Luptă contra poliomielitei: Pakistanul începe o campanie masivă de vaccinare
14

73
Ghid nou pentru colesterol: prevenția devine arma principală împotriva bolilor de inimă
73

42
Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează marţi un protest în Piaţa Victoriei
42

1.456
Anchetă în Italia: Sephora și Benefit, suspectate că promovează produse anti-îmbătrânire copiilor
1.456

1.253
'Nu există spital fără infecții nosocomiale' - Alexandru Rogobete face apel la transparență: 'Solicit managerilor să raporteze. Nu este o ruşine, nu este o stigmă'
1.253

2.362
Ministrul Sănătății, ieșire virulentă în criza carburanților: 'Responsabilii să vină cu o soluţie, altfel în două luni cer rectificare / Rămân fără bani pentru ambulanţe'
2.362

23
Alexandru Rogobete: Investiții în infrastructură și în tratamentul marilor arși
23

315
Alexandru Rogobete anunță reorganizarea sistemului sanitar din Prahova
315

38
Războiul și criza economică îți afectează psihicul: semnele anxietății pe care le ignori
38

1.590
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.590

47
DGASPC Covasna angajează asistenți personali profesioniști
47
















Comentează