Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Laszlo Balint, a afirmat, joi, într-o conferinţă e presă, că formaţia sa are nevoie la meciul cu Farul Constanţa să se mobilizeze şi să practice un joc colectiv, conform agerpres.
"Au jucători tehnici, jucători pe posesie, care dezvoltă bine acest tip de joc bazat pe controlul mingii, dar au şi individualităţi. Farul are golgheterul campionatului, au jucători care sunt la loturile naţionale. Important este ca noi să ne mobilizăm, avem nevoie de o exprimare colectivă foarte bună. Avem şi jucători capabil să iasă la suprafaţă cu anumite realizări tehnice. Sper ca şi acum să avem jucători care să vină cu motivaţie şi cu realizări, în aşa fel încât la sfârşit să ne bucurăm cu toţii. Noi ne-am luat măsurile de precauţie să anihilăm punctele forte ale celor de la Farul în totalitate. Nu ne axăm pe un singur jucător, Farul este periculoasă în tot ansamblul, e o echipă care dezvoltă un joc de posesie, care pasează cel mai bine şi ajunge repede în zona de finalizare. Dar rămânem concentraţi pe ceea ce avem noi de făcut", a declarat Balint.
Referitor la întârzierile salariale ale jucătorilor, Balint a spus că în întregul fotbal românesc echipele se bazează pe sumele primite din drepturile de televizare a meciurilor: "Vedeţi că este o problemă gravă în fotbalul românesc, faptul că majoritatea echipelor depind în proporţie foarte mare de aceste drepturi TV. Nu cred că este cel mai potrivit semnal pentru dezvoltarea fotbalului în momentul în care depindem atât de mult de nişte sume. Eu sper ca mulţi alţii ca aceste lucruri să se rezolve, să intrăm pe un făgaş normal în ceea ce priveşte dezvoltarea fotbalului românesc".
Tehnicianul a afirmat că nu se poate bucura de faptul că partida de la Constanţa se va disputa fără spectatori.
"Eu nu pot spune că mie îmi convine să joc fotbal fără spectatori. Toţi am dorit să ajungem la acest nivel, să ne bucurăm de stadioane pline. Mi-aş fi dorit ca măcar un anumit număr de spectatori să poată participa la meciurile din Liga I, dar din păcate acest lucru nu se poate", a mai spus Balint.
Partida Farul Constanţa - UTA Arad, din cadrul etepei a 16-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 15:00, la Ovidiu.
Laszlo Balint înaintea meciului cu Farul Constanța: Au jucători tehnici, jucători pe posesie, care dezvoltă bine acest tip de joc bazat pe controlul mingii
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

53
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
53

12
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
12

42
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
42

47
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
47

76
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
76

31
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
31

2.446
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.446

43
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
43

122
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
122

38
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
38

350
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
350

19.111
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
19.111

100
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
100
















Comentează