'Lași!' Trump face anunțul care zguduie din temelii alianța NATO

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 28-03-2026 05:20

Article thumbnail

Sursă foto: White House

Președintele american Donald Trump a declarat, vineri, că Statele Unite ar putea să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-şi criticile la adresa Alianţei Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, informează AFP.

„Pur şi simplu nu au fost acolo”, a declarat preşedintele american, referindu-se la solicitarea Washingtonului – care a rămas fără răspuns – de sprijin militar din partea aliaţilor săi pentru securizarea strâmtorii Ormuz.

„Cheltuim sute de miliarde de dolari pe an pentru NATO, sute de miliarde, pentru a-i proteja, şi am fi fost mereu alături de ei, dar acum, având în vedere acţiunile lor, presupun că nu mai trebuie să fim, nu-i aşa?”, a spus el.

Critici dure la adresa Alianței: „Tigru de hârtie”

În ultimele săptămâni, preşedintele american a multiplicat declaraţiile belicoase la adresa NATO, calificând-o, în special pe reţeaua sa Truth Social, drept „TIGRU DE HÂRTIE” şi „LAŞI”. Statele Unite „îşi vor aminti”, declarase deja joi în cadrul Consiliului de Miniştri, scrie news.ro.

Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos şi Japonia s-au declarat gata, într-un comunicat comun din 19 martie, „să contribuie la eforturile adecvate menite să garanteze securitatea traversării strâmtorii”, pe unde tranzitează, în mod normal, o cincime din producţia mondială de petrol.

Cu toate acestea, aceste state au exclus orice participare militară directă.

Blocajul din strâmtoarea Ormuz și criza energetică

Traficul în această strâmtoare este practic paralizat, ceea ce a dus la o creştere vertiginoasă a preţurilor la energie.

În discursul său de la Miami, în faţa unor şefi de întreprinderi şi investitori reuniţi pentru summitul „FII Priority”, Donald Trump a asigurat încă o dată că operaţiunea militară împotriva Iranului, care va intra în a cincea săptămână, decurge în cele mai bune condiţii.

Google News
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri