Consiliul ONU pentru drepturile omului va organiza vineri la Geneva "o dezbatere urgentă" privind situaţia umanitară din enclava siriană Ghouta Orientală, dezbatere ce are loc la cererea Marii Britanii, a anunţat un purtător de cuvânt al ONU, citat de AFP, scrie agerpres.ro.
Dezbaterea va începe la ora locală 15:00 (14:00) la Palatul Naţiunilor, sediul ONU din Geneva, a precizat Rolando Gomez.
Un proiect de rezoluţie, depus de delegaţia britanică, va fi discutat şi supus la vot celor 47 de ţări reprezentate în prezent în Consiliu pentru un mandat de trei ani. Rusia, aliată a Siriei, nu figurează.
Documentul cere aplicarea rezoluţiei votate sâmbătă de Consiliul de Securitate al ONU, care prevede o încetare a focului timp de 30 de zile în jurul enclavei rebele, situată aproape de Damasc.
Acest armistiţiu nu a fost de fapt respectat, dar Rusia a decretat unilateral o încetare a luptelor timp de cinci ore zilnic, care nu a permis însă deocamdată accesul ajutorului umanitar, nici evacuarea bolnavilor şi a civililor.
Forţele loiale regimului de la Damasc şi rebelii, care deţin controlul enclavei, se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului.
Proiectul britanic de rezoluţie cere Consiliului ONU pentru drepturile omului deschiderea de urgenţă de către Comisia de anchetă internaţională independentă privind Siria a unei anchete complete şi independente privind evenimentele recente din Ghouta Orientală.
La ONU va avea loc vineri o dezbatere referitoare la situaţia din enclava siriană Ghouta Orientală
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

397
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
397

401
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
401

1.610
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
1.610

1.733
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
1.733

281
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
281

395
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
395

1.300
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.300

856
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
856

1.559
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.559

38
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
38

2.644
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.644

3.833
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.833

240
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
240
















Comentează