La Minsk s-a deschis miercuri procesul, cu uşile închise, împotriva uneia dintre personalităţile cele mai importante ale mişcării de contestare din Belarus în 2020, carismatica flautistă Maria Kolesnikova, acuzată că a intenţionat să înlăture de la putere regimul autoritar al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează France Presse.
Maria Kolesnikova, încarcerată de zece luni, este judecată împreună cu avocatul său Maxim Znak, potrivit agenţiei oficiale Belta.
Cei doi riscă până la 12 ani de închisoare pentru "complot cu scopul capturării puterii" şi şapte ani de detenţie pentru "apeluri la acţiuni de natură să aducă atingere securităţii naţionale".
Acest proces intervine în timp ce, în ultimele săptămâni, regimul lui Aleksandr Lukaşenko a amplificat represiunea împotriva participanţilor şi organizatorilor mişcării de contestare, fără precedent, din vara şi toamna anului trecut, când zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a denunţa realegerea frauduloasă a preşedintelui belarus pentru a şasea oară.
Maria Kolesnikova a fost arestată în septembrie după ce a rezistat unei tentative de expulzare forţată din propria ţară. Potrivit opozantei, serviciile speciale belaruse (KGB) au răpit-o de pe o stradă din Minsk, apoi i-au pus un sac pe cap pentru a o transporta la frontiera ucraineană.
Ea şi-a rupt paşaportul şi a refuzat să părăsească ţara, fiind dusă la închisoare.
Kolesnikova şi celălalt acuzat, Maxim Znak, au lucrat pentru Viktor Babarîko, contracandidatul preşedintelui belarus, recent condamnat la 14 ani de închisoare pentru o presupusă fraudă.
Cei doi au participat la Consiliul de coordonare, constituit după alegerile contestate din august 2020 pentru a organiza tranziţia paşnică a puterii.
Maria Kolesnikova a făcut parte din trio-ul de femei propulsate la conducerea mişcării de contestare, împreună cu Svetlana Tihanovskaia, candidată la prezidenţiale în locul soţului ei încarcerat, şi Veronika Ţepkalo. Ultimele două au fugit din ţară, sub presiunea autorităţilor.
Mii de manifestanţi şi opozanţi au fost închişi sau constrânşi să ia calea exilului din toamna anului 2020 şi până în prezent. Minskul este de asemenea acuzat şi pentru persecutarea unora dintre cei care au fugit din ţară.
Cel mai recent caz este cel al lui Vitali Şişov, liderul unei organizaţii neguvernamentale, cu sediul la Kiev, care ajuta opozanţii regimului belarus. Tânărul, dat dispărut marţi dimineaţă după ce ieşise din casă să facă jogging, a fost găsit miercuri spânzurat într-un parc din capitala ucraineană.
Organizaţia sa a acuzat imediat Minskul de asasinarea lui Şişov, în timp ce poliţia ucraineană nu a exclus o crimă camuflată în sinucidere şi a deschis dosar penal pentru "ucidere cu premeditare".
Această tragedie a intervenit la scurt timp după incidentul petrecut la Jocurile olimpice de la Tokyo cu atleta belarusă Kristina Tsimanovskaia, ameninţată cu repatrierea forţată pentru critici exprimate la adresa federaţiei sale pe reţelele de socializare. Ea a spus că se teme că va fi trimisă la închisoare, Polonia acordându-i o viză umanitară.
La Minsk începe procesul Mariei Kolesnikova, cea mai carismatică figură a opoziției belaruse
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

525
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
525

556
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
556

340
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
340

164
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
164

743
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
743

398
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
398

79
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
79

49
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
49

706
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
706

960
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
960

58
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
58

928
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
928

784
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
784
















Comentează