Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia celei de-a XXIII-a sesiuni a Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România.
"Relaţiile politice dintre România şi Republica Federală Germania s-au dezvoltat semnificativ, prin contacte frecvente şi substanţiale la toate nivelurile, de la cel înalt instituţional, până la cel interpersonal, iar legăturile economice foarte strânse reprezintă un pilon de bază al cooperării noastre. Germania este gazda uneia dintre cele mai mari comunităţi româneşti în afara graniţelor. Ca stat profund ataşat idealului de unitate europeană, România este alături de Preşedinţia germană a Consiliului UE în centrul procesului de consolidare a Uniunii Europene. Sunt convins că o Uniune puternică - atât intern, cât şi pe plan global - va continua să aducă bunăstare şi securitate cetăţenilor săi, va continua să inoveze şi să facă faţă provocărilor tehnologice, să fie un actor economic competitiv, să aibă un impact recunoscut la nivel global şi să fie un model de democraţie şi valori, care reprezintă un model de integrare în societatea germană", afirmă preşedintele Iohannis în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.
El apreciază că reuniunea Comisiei are loc în condiţiile dificile generate de pandemia de COVID-19 şi subliniază că, la aniversarea a 140 de ani de relaţii diplomatice româno-germane şi la celebrarea a 30 de ani de unitate a Germaniei, lucrările forului exemplifică relaţia strategică bilaterală excelentă dintre cele două ţări, care constituie unul dintre fundamentele politicii externe a României.
"Îmi exprim aprecierea pentru eforturile făcute de Comisie, prin întreaga ei activitate, pentru ca minoritatea germană din România - punte între cele două naţiuni ale noastre - să aibă un rol şi o contribuţie din ce în ce mai consistente la progresul economic şi social al ţării noastre, la convergenţa naţiunii române spre valorile şi idealurile europene la care aspiră", spune Iohannis în mesaj.
Şeful statului menţionează că această comisie are o contribuţie activă şi constantă la păstrarea şi fructificarea identităţii culturale a persoanelor aparţinând minorităţii germane din România şi dă o atenţie deosebită urmăririi asigurării calităţii învăţământului în limba germană ca limbă maternă şi prezervării patrimoniului cultural al saşilor şi şvabilor.
"Parte integrantă a tezaurului cultural al României, valorile culturale ale saşilor transilvăneni şi cele ale şvabilor bănăţeni sunt, în acelaşi timp, şi o contribuţie originală la patrimoniul european şi mondial. Angajamentul nostru pentru conservarea acestor bogăţii se datorează şi faptului că acestea transmit mesaje importante noilor generaţii, vorbind despre importanţa convieţuirii şi a dialogului intercultural în edificarea unor comunităţi prospere, construite pe solidaritate şi cetăţenie democratică, europeană. Un domeniu deosebit de important al activităţii Comisiei îl constituie educaţia, sprijinirea formării tinerilor pentru a-şi găsi şi a urma o profesie utilă lor şi colectivităţii, astăzi şi în viitor. Îmi doresc ca deciziile pe care le veţi adopta şi proiectele Comisiei să se înscrie, şi pe mai departe, în mod specific, concret şi vizibil în programul pe care l-am iniţiat, România Educată", spune Iohannis.
El constată că activitatea Comisiei în susţinerea învăţământului şi culturii, în domeniul social şi al dezvoltării economice locale a adus contribuţii pentru cetăţenii României, indiferent de apartenenţa lor etnică.
"Aceasta nu este doar o valoare adăugată unui program bilateral, ci şi o importantă viziune incluzivă, o consistentă fructificare contemporană a unei realităţi istorice, cea a colaborării dintre minoritatea germană şi majoritatea românească în edificarea modernităţii ţării noastre", afirmă şeful statului.
Preşedintele Iohannis aminteşte că a conferit recent Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri" Forumului Democrat al Germanilor din România şi Asociaţiei Federale a Saşilor Transilvăneni şi Asociaţiei Federale a Şvabilor Bănăţeni din Germania.
Klaus Iohannis: 'România este alături de Președinția germană a Consiliului UE în centrul procesului de consolidare a Uniunii Europene'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.809
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
1.809

2.198
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.198

2.246
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.246

70
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
70

4.110
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.110

3.825
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.825

208
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
208

131
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
131

2.717
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.717

1.298
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.298

1.956
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.956

4.241
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.241

6.929
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.929
















Comentează