Candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la Preşedinţie, Klaus Iohannis, l-a acuzat, miercuri seară, pe principalul său contracandidat, social-democratul Victor Ponta, că este 'un om manevrat' şi un 'un om al găştilor de partid.
El a declarat, în cadrul unui miting electoral în municipiul Câmpulung Moldovenesc, că Partidul Social Democrat (PSD) 'oferă circ de dimineaţă până seară'.
'În aceste zile vedem foarte bine unde ne-au adus 25 de ani de scandal, de gălăgie inutilă. Ne uităm la televizor şi ce vedem? De dimineaţă până seară vorbe goale, corupţi duşi la procuratură. Un PSD care nu a reuşit să facă decât circ, acel circ ieftin cu auto-suspendările. Păi ăsta-i partid serios care guvernează România? Cu Victor Ponta în frunte. Victor Ponta este un om manevrat, un om al găştilor de partid şi niciodată nu s-a văzut aşa bine ca ieri şi astăzi. Nici nu a plecat bine din partid şi deja s-au aruncat toţi ca lupii să se certe pentru conducerea partidului. Ăsta-i Victor Ponta care vrea să ne conducă. Ăsta-i Victor Ponta manevrat de structuri, care vrea să devină preşedinte', a afirmat Iohannis.
Candidatul ACL susţine că are 'leac pentru această boală a politicii româneşti', care se numeşte 'România lucrului bine făcut'. El spune că proiectul său are în vedere 'o ţară fără corupţi în fruntea partidului, fără corupţi în fruntea ţării' şi 'o ţară în care justiţia este independentă' şi în care 'unde-i lege nu-i tocmeală'.
Klaus Iohannis îl lovește pe Victor Ponta unde îl doare cel mai tare
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

154
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
154

452
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
452

838
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
838

847
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
847

1.599
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.599

579
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
579

2.919
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
2.919

438
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
438

1.127
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.127

1.121
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.121

1.195
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.195

2.820
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.820

3.010
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.010
















Comentează