Kievul are nevoie de "mii de generatoare" suplimentare, a declarat luni primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, la trei zile după un nou atac masiv rusesc care a vizat obiective energetice în Ucraina, relatează France Presse.
"Avem nevoie de mai mult, de mii în plus. Am primit aproape 1.000, dar noi avem 500 de grădiniţe, 500 de şcoli în capitala ucraineană", a indicat el.
Kievul, potrivit lui Kliciko, este astăzi "mult mai bine pregătit împotriva atacurilor, rachetelor ruseşti şi a dronelor (lansate de Moscova) decât era în urmă cu câteva luni", dar el se declară "încă îngrijorat în privinţa alimentării cu energie electrică şi a încălzirii".
Din octombrie trecut, după numeroase eşecuri pe teren, Moscova a vizat frecvent obiective ucrainene aşa-zise "esenţiale", aruncând milioane de locuitori în frig şi întuneric, în toiul iernii.
Potrivit autorităţilor ucrainene, ultimul atac masiv de vineri a constat într-o salvă de 71 de rachete de croazieră şi drone kamikaze care au ţintit în special Zaporojie (sud), Harkov (nord-est) şi Hmelniţki (vest).
Deasupra Kievului, "10 rachete au fost doborâte", spune Vitali Kliciko, care menţionează "avarii la reţeaua de electricitate".
"Sunt mândru de angajaţii noştri. Ei lucrează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Nu este o sarcină uşoară, dar serviciile noastre comunale funcţionează destul de bine", a declarat el pentru AFP, aducând un elogiu rezilienţei ucrainenilor.
"Există rezistenţă pe linia frontului şi rezistenţă în interior, mai ales la Kiev, în capitală. În loc să fie deprimaţi, oamenii spun: +Este mai bine fără electricitate şi fără apă decât cu soldaţi ruşi!+", adaugă AFP.
Kievul are nevoie de mii de generatoare suplimentare (Vitali Kliciko)
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.668
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.668

3.886
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
3.886

1.981
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.981

3.418
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.418

133
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
133

2.380
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.380

8.616
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.616

179
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
179

167
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
167

1.944
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.944

2.570
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.570

180
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
180

72
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
72
















Comentează