Rapperul american Kanye West, cunoscut sub numele Ye, va lansa la 20 martie "Bully", al doisprezecelea album de studio al său, transmite vineri agenţia EFE care citează un anunţ al companiei independente de muzică PIAS Iberoamerica.
Artistul a semnat un acord de colaborare cu casa de discuri Gamma pentru lansarea acestui album, care va fi disponibil pe vinil, casetă şi CD, scrie Agerpres.
Kanye West a lansat zece albume de studio solo, pe lângă mai multe colaborări, compilaţii şi alte proiecte.
Printre cele mai recente lansări se numără albumele colaborative din 2024 "Vultures 1" şi "Vultures 2" cu Ty Dolla $ign.
În plus, în septembrie a fost lansat documentarul "In Whose Name?", care prezintă criza şi ultimii şase ani din viaţa cântăreţului. Filmul, regizat de californianul Nico Ballesteros, include momente intime din viaţa autorului piesei "Gold Digger", de la problemele sale de sănătate mintală şi relaţia cu Kim Kardashian, până la pierderea sponsorizărilor ca urmare a unor declaraţii controversate.
Kanye West s-a aflat în centrul atenţiei în ultimii ani din cauza comportamentului său imprevizibil şi a declaraţiilor sale antisemite, notează EFE.





























Comentează