Jurnalista rusă Daria Aslamova a fost reţinută la un punct de frontieră din nordul Kosovo, sub suspiciunea că ar putea fi spioană, iar media de la Moscova transmit că aceasta fost deja eliberată şi se află pe teritoriul Serbiei, relatează EFE, Reuters şi Vzgliad, potrivit Agerpres.
Mai multe ţări au demonstrat că Aslamova a acţionat pe teritoriul lor ca spioană pentru informaţiile militare ruse (GRU), dându-se drept jurnalistă, declarase ministrul de interne kosovar, Xhelal Svecla, într-un mesaj postat sâmbătă seara pe Facebook, subliniind că ea difuzase propagandă în favoarea ocupaţiei ruse în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
Reuters nu a putut verifica deocamdată acuzaţiile formulate de ministrul kosovar.
Jurnalista rusă, potrivit lui, a încercat să intre în Kosovo la o săptămână după tensiunile provocate de ceea ce el numeşte "structuri criminale" în nordul ţării, când acestea au deschis focul în direcţiei forţelor de ordine kosovare, mai spune el.
"Coincidenţa între încercarea sa de a intra în ţară şi evoluţia situaţiei din nord arată clar legătura Rusiei şi propaganda sa cu Serbia, cu scopul de a destabiliza ţara noastră", spune Svecla.
Autorităţile kosovare vor investiga în detaliu intenţiile (Dariei) Aslamova în Kosovo, declară ministrul în mesajul său, pe care îl însoţeşte cu fotografii în care Aslamova este îmbrăţişată de ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi zâmbeşte alături de preşedintele sirian Bashad al-Assad, printre altele.
Aslamova, care lucrează pentru ziarul popular Komsomolskaia Pravda, a fost citată de presa rusă spunând că
a fost deja eliberată şi se află acum în oraşul sârb Raska, potrivit publicaţiei ruse Vzgliad.
Persoane necunoscute au deschis focul sâmbătă asupra unei patrule a poliţiei kosovare, fără a provoca răniţi, în nordul Kosovo, locuit în mare parte de etnici sârbi care nu recunosc autorităţile din Pristina.
Peste 100 de ţări au recunoscut independenţa Kosovo autoproclamată în 2008, inclusiv majoritatea ţărilor Uniunii Europene, SUA şi Regatul Unit, dar nu şi Rusia, China, Spania sau Brazilia, printre altele.
Etnicii sârbi reprezintă aproximativ 5% din populaţia Kosovo compusă în proporţie de 90% din etnici albanezi.
Rusia, aliat tradiţional al Serbiei, i-a sprijinit ferm săptămâna trecută pe sârbii care au blocat drumuri în nordul Kosovo, în semn de protest faţă de încercarea autorităţilor kosovare de a-i obliga să folosească cărţi de identitate şi plăcuţe de înmatriculare kosovare în locul celor sârbe.
Jurnalista rusă reţinută sub suspiciunea de spionaj la intrarea în Kosovo a fost eliberată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

317
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
317

26
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
26

2.914
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
2.914

27
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
27

49
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
49

4.643
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
4.643

5.013
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.013

126
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
126

155
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
155

122
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
122

8.767
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
8.767

2.957
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.957

112
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
112
















Comentează