Preşedintele şi glumele au revenit, iar măştile faciale au dispărut la cina de gală a corespondenţilor de la Casa Alba care a fost reluată sâmbătă seara la Washington, unde Joe Biden a oscilat de la umor la seriozitate, evocând Rusia, relatează France Presse.
"Sunt foarte bucuros să mă aflu aici în această seară împreună cu singurul grup de americani a cărui cotă de popularitate este mai mică decât a mea", a spus jovial preşedintele democrat în debutul discursului său.
Pentru a-l ridiculiza pe predecesorul său republican Donald Trump, care nu s-a prezentat niciodată la această întâlnire cu presa, el a remarcat că ultimii ani au fost grei: "Am avut o ciumă oribilă, urmată apoi de doi ani de COVID".
Joe Biden a adoptat apoi un ton mai serios, aducând un omagiu jurnaliştilor care acoperă mediatic războiul din Ucraina şi a lansat un semnal de alarmă cu privire la "otrava care se răspândeşte în democraţia noastră (...) cu dezinformarea care creşte brusc".
"Presa liberă este mai importantă ca oricând până acum în ultimul secol", a subliniat liderul de la Casa Albă.
Înainte de a-i da cuvântul maestrului de ceremonii, comediantul Trevor Noah, Biden a spus, adresându-i-se: "Trevor, vestea bună este că acum vei putea face mişto de preşedintele Statelor Unite". "Şi spre deosebire de ceea ce se întâmpla la Moscova, nu vei merge la închisoare", a adăugat el.
Trevor Noah, cunoscut animator de televiziune, a început prin a spune că este onorat să fie prezentatorul "al celui mai distins eveniment supercontagios al naţiunii". O referire la faptul că gala s-a ţinut fără mască, chiar dacă s-a cerut să se facă dovada vaccinării.
Joe, Biden, 79 de ani, nu a purtat mască, dar nu a asistat la cina propriu-zisă, ca măsură de precauţie. Vicepreşedinta Kamala Harris a fost testată pozitiv pentru coronavirus săptămâna trecută.
Jurnaliştii "au fost într-atât de duri cu dumneavoastră şi nu înţeleg de ce", a remarcat în glumă Trevor Noah, adresându-i-se preşedintelui Biden. "De când sunteţi la putere lucrurile se duc în sus - ştiţi, preţul la gaze a crescut, chiria a crescut, mâncarea a crescut. Toate!", a continuat comediantul pe acelaşi ton glumeţ.
Biden a izbucnit în râs, dând impresia că nu se simte jignit, într-o încercarea de a se deosebi cât mai mult de Donald Trump, singurul preşedinte din 1980 care a sărit peste tradiţionala reuniune care datează din 1924, organizată de Asociaţia jurnaliştilor acreditaţi la Casa Albă (WHCA).
Joe Biden, între ironie şi seriozitate la cina corespondenţilor de la Casa Alba. Cum l-a ridiculizat pe Donald Trump
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.211
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
1.211

36
India face un pas important în programul nuclear civil
36

4.217
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
4.217

1.950
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
1.950

64
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
64

96
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
96

81
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
81

4.460
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
4.460

5.938
Se anunță nebunie în Orientul Mijlociu: Se închide un punct strategic, fix locul unde se află staționată Flota a 5-a a Marinei SUA
5.938

8.053
Revoltă la nivel înalt în armata SUA? Comandanții de rang înalt ar putea refuza să execute ordinul lui Donald Trump
8.053

6.659
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
6.659

2.944
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
2.944

2.362
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
2.362
















Comentează