Japonia va trimite o navă militară şi două avioane de patrulă pentru a contribui la protejarea căilor maritime în Orientul Mijlociu, de importanţă strategică pentru transportul petrolului, fără a se alătura totuşi unei coaliţii conduse de Statele Unite în regiune, a anunţat vineri guvernul nipon, relatează AFP potrivit Agerpres.
Vor fi trimise un distrugător şi câteva aeronave de patrulă maritimă P-3C, a precizat vineri purtătorul de cuvânt al executivului japonez, Yoshihide Suga.
"Aceasta este o misiune care vizează garantarea păcii şi stabilităţii în Orientul Mijlociu precum şi asigurarea securităţii navelor care efectuează un transport pentru Japonia", a subliniat Yoshihide Suga, menţionând că 90% din importurile de petrol ale ţării sale provin din regiune.
Această decizie survine după atacurile din acest an împotriva unor petroliere în Golf, între care o navă japoneză, precum şi împotriva unor instalaţii petroliere saudite.
Washingtonul, alături de alte state occidentale şi Arabia Saudită acuză Teheranul de aceste atacuri, care neagă orice implicare.
Tensiunile în Orientul Mijlociu s-au accentuat de la începutul acestui an. Iranul a fost acuzat că a minat mai multe petroliere în largul Arabiei Saudite şi al Emiratelor Arabe Unite şi ulterior că a atacat sau sechestrat nave în apropierea strâmtorii Ormuz.
Activităţile de patrulare ale forţelor japoneze nu se vor desfăşura în această strâmtoare care este tranzitată de o mare parte a petrolului din întreaga lume şi în care acţionează o coaliţie condusă de SUA, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
Japonia va trimite o navă militară şi două avioane de patrulă în Orientul Mijlociu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.203
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.203

916
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
916

59
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
59

1.767
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.767

67
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
67

2.437
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.437

3.121
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.121

1.862
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.862

60
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
60

2.436
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.436

40
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
40

2.147
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.147

93
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
93
















Comentează