Istoricul rus Iuri Dmitriev, cunoscut pentru cercetările sale asupra celor dispăruţi în perioada de teroare stalinistă, a fost arestat din nou la mai puţin de trei luni după ce fusese achitat într-un dosar controversat pentru pornografie infantilă, a anunţat joi avocatul său, informează AFP, preluată de Agerpres.
"El a fost arestat ieri (miercuri) în legătură cu un nou dosar", a declarat pentru AFP Viktor Anufriev, precizând că istoricul va fi adus joi în faţa unui judecător în nord-vestul Rusiei, pentru a se decide asupra unei eventuale plasări în detenţie.
Iuri Dmitriev, în vârsta de 62 de ani, este şeful filialei Memorial din Karelia, regiune rusă de la frontiera cu Finlanda. La 13 decembrie 2016, el a fost arestat, fiind acuzat de anchetatori că a realizat imagini "pornografice" cu fiica sa adoptivă. Istoricul, care a respins toate acuzaţiile, a spus mereu că a făcut aceste fotografii în "scopuri medicale", pentru a urmări evoluţia fetiţei, care era extrem de slabă şi bolnavă încă de la naştere.
ONG-ul Memorial, care se află de mulţi ani sub presiunea constantă a autorităţilor, a denunţat un dosar fabricat de la un capăt la altul, cu singurul scop de a defăima munca organizaţiei şi a istoricului, a cărui activitate a permis să se facă lumină asupra uneia din paginile sumbre din istoria URSS.
Timp de aproape 30 de ani, Iuri Dmitriev a întocmit o listă cu 40.000 de nume de persoane executate şi deportate în Karelia în timpul terorii staliniste. El este, de asemenea, la originea descoperirii uneia din cele mai mari gropi comune din regiune, la Sandarmok, unde au fost împuşcate circa 9.000 de persoane.
În 2003, el a găsit ultimul loc unde au fost îngropaţi mii de prizonieri care au participat la construcţia Canalului de la Marea Albă între 1931 si 1933. Trei ani mai târziu, el a descoperit gropi comune cu cadavrele unor deţinuţi din lagărul de muncă de pe Insulele Solovki.
Iuri Dmitriev, istoricul rus care a făcut cercetări asupra celor dispăruți în Gulagul stalinist, a fost arestat din nou
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
0

9
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
9

26
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
26

1.699
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
1.699

8
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
8

7
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
7

10
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
10

8
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
8

16
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
16

2.657
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.657

7.102
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.102

35
Artemis 2: Ziua de joi este hotărâtoare pentru succesul misiunii spre Lună
35

13
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): Simulările sunt o radiografie de moment; ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului
13
















Comentează