Şeful guvernului italian Giuseppe Conte a fost audiat joi în calitate de martor de un judecător în cadrul unui dosar cu privire la migranţi blocaţi pe mare în 2018 şi în care Matteo Salvini, fost ministru de interne al Italiei, este suspectat de sechestrare de persoane, informează AFP potrivit Agerpres.
"Premierul a dat dovadă de o mare colaborare, răspunsurile sale au fost foarte detaliate", a declarat pentru presă, la Roma, magistratul Nunzio Sarpietro, care urmează să decidă asupra unei eventuale trimiteri a lui Salvini în faţa justiţiei. "Nu vorbim încă de delicte, vorbim de o procedură ce vizează să stabilească dacă există acolo un delict", a precizat Sarpietro, venit special din Catania (Sicilia) pentru a-l audia pe Conte la sediul guvernului de la Roma.
În acest dosar, Matteo Salvini, liderul partidului Liga (extrema dreaptă) şi ministru de interne în primul guvern Conte, este suspectat de "abuz de putere şi de sechestrare de persoane, pentru că a blocat pe mare, vreme de mai multe zile, 116 de migranţi care se aflau la bordul unei nave a pazei de coastă italiene", nava Gregoretti.
Strategia de apărare a lui Matteo Salvini este de a-l implica pe premierul Giuseppe Conte, asigurând că blocarea navei a fost o decizie colectivă a guvernului.
În cadrul acestui dosar, actualul ministru al afacerilor externe Luigi Di Maio, la acea dată vicepremier, cum era şi Matteo Salvini, va fi audiat de magistrat pe 19 februarie în Catania. Sarpietro nu a precizat când îşi va face publică decizia cu privire la o eventuală deferire a lui Salvini justiţiei.
Matteo Salvini se confruntă cu o altă procedură similară la Palermo, în Sicilia, în care el este de asemenea acuzat de sechestrare de persoane şi de abuz de putere pentru că a interzis debarcarea a circa o sută de migranţi salvaţi în mare de Open Arms, în august 2019, şi pentru că a refuzat timp de mai multe zile să ofere dreptul de a acosta într-un port italian navei unui ONG spaniol care aştepta în largul insulei Lampedusa, în timp ce condiţiile de la bord se agravau.
În acest al doilea dosar, care a fost deschis pe 9 ianuarie, o nouă audiere preliminară este prevăzută pentru 20 martie.
Italia - Giuseppe Conte, audiat în calitate de martor în cadrul unui dosar cu privire la migranţi blocaţi pe mare
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
14

107
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
107

285
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
285

23
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
23

354
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
354

304
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
304

473
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
473

648
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
648

1.068
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.068

57
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
57

844
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
844

38
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
38

3.500
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.500
















Comentează