Cu excepţia situaţiei în care virusul SARS-CoV-2 va avea o evoluţie prea rapidă, autorităţile sanitare din Statele Unite au declarat marţi că doresc să organizeze în viitor o singură campanie de vaccinare anti-COVID-19 în fiecare an, după modelul vaccinării împotriva gripei sezoniere, informează AFP, scrie AGERPRES.
Statele Unite au autorizat săptămâna trecută noile versiuni ale vaccinurilor anti-COVID-19 dezvoltate de Pfizer şi Moderna pentru a combate varianta Omicron şi, în special, subvariantele BA.4 şi BA.5, care circulă în prezent pe teritoriul ţării.
Dozele cu aceste vaccinuri adaptate au început deja să fie distribuite, pentru ca o amplă campanie de vaccinare planificată de Guvernul american pentru a ţine sub control un eventual nou val epidemiologic în această iarnă să poată să înceapă încă din această săptămână.
Cu excepţia situaţiei în care o variantă "foarte diferită" a virusului ar apărea în mod brusc, "ne vom îndrepta probabil spre o cadenţă de vaccinare similară cu vaccinarea anuală împotriva gripei, cu doze de rapel anti-COVID-19 actualizate pentru a combate cea mai nouă tulpină aflată în circulaţie", a declarat într-o conferinţă de presă medicul Anthony Fauci, consilier principal pe probleme de sănătate la Casa Albă.
Această perspectivă ar putea contribui ca dozele de rapel să fie mai bine acceptate, în contextul în care doar jumătate din persoanele eligibile din Statele Unite s-au vaccinat până în prezent cu doze booster.
Cu toate acestea, populaţiile considerate fragile, precum persoanele vârstnice sau cele imunodeprimate, ar putea avea nevoie de rapeluri mai frecvente, a precizat Anthony Fauci.
În condiţiile în care precedentele două sezoane de iarnă au fost sinonime cu importante valuri de infectări şi de decese, "nu la fel s-a întâmplat şi în această iarnă", a declarat preşedintele Joe Biden într-un comunicat publicat marţi seară. "Dacă aveţi cel puţin 12 ani, veţi primi o doză de rapel anti-COVID-19 în această toamnă", a adăugat preşedintele american.
Două braţe, două vaccinuri
Americanii sunt încurajaţi să îşi facă în acelaşi timp şi vaccinul antigripal.
"Cred cu adevărat că este motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat două braţe, unul pentru vaccinul antigripal şi unul pentru vaccinul anti-COVID", a declarat Ashish Jha, coordonatorul grupului de lucru pentru combaterea pandemiei de coronavirus din cadrul Guvernului Statelor Unite.
"Ne aşteptăm ca milioane de persoane să îşi primească vaccinul în această lună", a adăugat el.
Potrivit secretarului de stat pentru Sănătate, Xavier Becerra, peste 90% dintre americani vor locui la o distanţă mai mică de 8 kilometri în raport cu un centru de vaccinare până la sfârşitul acestei săptămâni.
Vaccinul actualizat de Pfizer pentru a combate varianta Omicron a fost autorizat pentru toate persoanele de peste 12 ani, iar serul actualizat de Moderna a fost aprobat pentru toate persoanele cu vârste de peste 18 ani. Aceste vaccinuri adaptate trebuie administrate într-o singură doză şi la cel puţin două luni după inocularea dozei precedente din schema de vaccinare.
Variantele BA.4 şi BA.5 alcătuiesc în prezent peste 99% din cele 80.000 de infectări noi zilnice raportate în Statele Unite.
Potrivit unor prognoze computerizate, aproximativ 10.000 de spitalizări şi 9.000 de decese ar putea fi evitate dacă vaccinările cu doze booster anti-COVID-19 vor fi realizate într-un procent similar cu vaccinările împotriva gripei în această toamnă, a subliniat directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC), Rochelle Walensky.
Isterie de pomană! SUA se îndreaptă spre o singură campanie de vaccinare împotriva COVID. Anunțul făcut de Anthony Fauci
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

76
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
76

413
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
413

394
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
394

1.278
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.278

1.505
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
1.505

4.886
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
4.886

4.279
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
4.279

4.627
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
4.627

4.442
Reorganizarea lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei a fost votată! Se desființează o singură direcție, anunță primarul
4.442

2.293
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.293

5.496
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.496

3.179
VIDEO Victor Ciutacu îi face praf pe Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: DNA nu a mai mișcat nimic în dosarul cu vaccinuri
3.179

3.625
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
3.625
















Comentează