Israelul a restabilit "relaţii oficiale" cu Sultanatul Oman, un mediator discret în mai multe crize regionale, a anunţat luni şeful Mossad-ului (Serviciul de Informaţii Externe israelian), Yossi Cohen, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Recent, a fost anunţată restabilirea unor relaţii oficiale cu Omanul precum şi înfiinţarea unei reprezentanţe a Ministerului Afacerilor Externe (israelian) în această ţară", a declarat Yossi Cohen, în cadrul unei conferinţe organizate la Herzliya, lângă Tel Aviv.
În anii '90, Israelul şi Omanul au deschis fiecare câte un birou de reprezentare comercială înainte ca sultanatul să decidă închiderea lor în 2000, după cea de-a doua intifadă palestiniană. Restabilirea legăturilor între cele două ţări este "partea vizibilă a unui efort mult mai larg, care rămâne secret", a apreciat Cohen.
Acest anunţ al şefului Mossad survine la câteva zile de la o conferinţă din Bahrain privind partea economică a unui plan american de a deschide calea pentru o soluţionare a conflictului israeliano-palestinian. Autoritatea Palestiniană a boicotat reuniunea, acuzând Washingtonul că este în favoarea Israelului
Israelul a restabilit relaţii oficiale cu Sultanatul Oman
Explorează subiectul
Articole Similare

4
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
4

395
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
395

26
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
26

589
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
589

2.241
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
2.241

11
Venezuela amână legea cu privire la amnistie
11

2.421
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
2.421

1.847
Misterul morților de la Petrohan, cazul tulburător care a zguduit Bulgaria - Detalii șocante din cadrul anchetei
1.847

69
Emmanuel Macron își nuanțează poziția cu privire la discuțiile cu Putin: 'Nu este o chestiune de zile, lucrurile se pregătesc'
69

51
Dosarul Jeffrey Epstein - Fost premier norvegian, suspect de corupție agravată
51

4.056
FOTO Explodează campania din Ungaria: înregistrări video intime compromițătoare, cu iz de șantaj, acuză liderul opoziției
4.056

70
Naftogaz vrea să refacă instalațiile distruse cu fonduri americane
70

1.495
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.495

















Comentează