Iranul a respins miercuri ca pe "o mare minciună" acuzaţia privind programul său de rachete şi alte învinuiri aduse de preşedintele american Donald Trump în discursul său despre Starea Uniunii rostit în Congresul SUA, transmite Reuters, conform Agerpres.
"Tot ce afirmă ei despre programul nuclear iranian, despre rachetele balistice ale Iranului şi despre numărul de victime în timpul tulburărilor din ianuarie nu sunt altceva decât repetarea unor mari minciuni", a declarat pe X purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Esmail Baghai.
Acesta nu a precizat exact la ce declaraţii replica, dar cu câteva ore înainte Trump afirmase că Iranul acţionează pentru înarmarea cu rachete care să poată lovi pe teritoriul american.
Luna aceasta, ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a explicat într-un interviu că ţara sa nu are capacitatea de a lovi Statele Unite, dar va ataca baze militare americane din Orientul Mijlociu dacă Washingtonul lansează o ofensivă.
Presa de stat iraniană a publicat însă informaţii despre dezvoltarea unei rachete care ar putea ajunge până în America de Nord, menţionează Reuters.
În discursul de marţi, Trump a reafirmat de asemenea că Iranului nu i se va permite niciodată să producă arme atomice şi a acuzat regimul islamic iranian de "ambiţii sinistre" în acest sens.
Iranul a dezminţit de mai multe ori că ar încerca să se înarmeze nuclear, însă insistă asupra dreptului de a utiliza tehnologia nucleară în scopuri civile.
Trump a mai spus că represiunea valului de proteste din Iran, care a atins apogeul în 8-9 ianuarie, a costat 32.000 de vieţi.
Teheranul nu recunoaşte mai mult de 3000 de morţi şi susţine că violenţele au fost provocate de "acte teroriste" coordonate de SUA şi Israel.
Discursul despre Starea Uniunii a argumentat necesitatea unui posibil atac american împotriva Iranului, consemnează şi agenţia Reuters.
Trump concentrează o forţă militară masivă în Orientul Mijlociu şi nu le-a dat până acum concetăţenilor săi prea multe detalii privind presupusa acţiune, cea mai agresivă de până acum din partea Statelor Unite din 1979, când în Iran a avut loc revoluţia islamică. În discurs, el a prezentat sprijinul iranian pentru mai multe grupări militante, uciderea protestatarilor şi programele de înarmare nucleară şi cu rachete drept ameninţări pentru regiune şi pentru SUA.
Cu câteva ore înainte, secretarul de stat Marco Rubio a ţinut o şedinţă pentru informare cu aşa-numita "Bandă a celor Opt", formată din liderii democraţi şi republicani ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor şi ai comisiilor pentru informaţii din cele două camere ale legislativului.
Înainte de întâlnire, liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a spus într-o conferinţă de presă: "Mai întâi şi mai întâi, dacă vor să facă ceva în Iran - şi naiba ştie ce - ar trebui să spună public şi să discute cu publicul, nu să ţină secret. Când faci astfel de operaţiuni militare în secret, asta duce întotdeauna la războaie mai îndelungate, la cheltuieli mai mari şi la greşeli".
Trump a afirmat ulterior, în faţa Congresului, că iranienii "vor să încheie un acord, dar nu am auzit acele cuvinte secrete, 'nu vom avea niciodată o armă nucleară'".





























Comentează