Iranul a negat că ar fi îmbogăţit uraniu la puritatea de 84%, nivel apropiat de cel de necesar pentru producerea bombei atomice, transmite Reuters.
Conform unei informaţii transmise duminică de agenţia de ştiri Bloomberg, inspectori ai ONU au detectat săptămâna trecută uraniu îmbogăţit la nivelul de 84%.
Republica islamică îmbogăţeşte uraniu până la nivelul de puritate de 60% începând din aprilie 2021. În urmă cu trei luni, a început îmbogăţirea uraniului la acest nivel într-o a doua instalaţie, Fordo, care este săpată într-un munte. Nivelul necesar pentru producerea unei bombe atomice este de circa 90%.
'Până în prezent, noi nu am întreprins nicio tentativă de a îmbogăţi (uraniu) peste 60%. Prezenţa unor particule cu peste 60% îmbogăţire nu înseamnă producţie cu o îmbogăţire de peste 60%', a declarat luni purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru Energie Atomică a Iranului, Behrouz Kamalvandi, potrivit agenţiei oficiale IRNA.
Purtătorul de cuvânt iranian a calificat ştirea transmisă de Bloomberg drept 'calomnioasă', spunând că ea distorsionează faptele.
Iran neagă că ar fi îmbogăţit uraniu peste nivelul de 60%: Afirmații calomnioase
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

771
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
771

700
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
700

566
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
566

454
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
454

573
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
573

121
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
121

3.051
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.051

91
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
91

22
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
22

87
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
87

875
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
875

124
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
124

2.842
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.842
















Comentează