Jihadista franceză Djamila Boutoutaou a fost condamnată marţi la închisoare pe viaţă, de către Curtea Penală centrală de la Bagdad, pentru apartenenţă la gruparea Stat Islamic (SI), transmite AFP, conform agerpres.ro.
O altă franţuzoaică, Melina Boughedir (27 de ani), fusese condamnată în luna februarie la şapte luni de închisoare, însă pentru şedere ilegală în Irak şi nu în baza legii privind combaterea terorismului.
Djamila Boutoutaou (29 de ani) a declarat în faţa completului de judecată că este de origine algeriană şi că s-a 'convertit la islam în condiţiile în care era creştină'. Ea a afirmat că a plecat din Franţa alături de soţul său 'care era cântăreţ de rap'.
''Am venit la Istanbul în vacanţe şi ajungând în Turcia am descoperit că soţul meu era jihadist. El a fost contactat de un bărbat numit Al-Qourtoubi care ne-a dus, pe mine şi pe copiii mei, către un loc unde am fost ascunşi într-un beci'', a spus Boutoutaou.
Familia Boutoutaou a trăit apoi în 'califatul' autoproclamat de SI. În 2017, la capătul unei îndelungate contraofensive, forţele irakiene au reluat controlul asupra zonelor ce fuseseră cucerite de jihadişti.
În cursul acestor lupte, 'fiul meu Abdallah a fost ucis într-un bombardament', a adăugat Djamila Boutoutaou în faţa instanţei.
În ultimele luni, câteva zeci de turci şi o femeie cu cetăţenie germană au fost condamnaţi la pedeapsa cu moartea în Irak, în virtutea legii antiteroriste.
Irak: O jihadistă franceză, condamnată la închisoare pe viaţă
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

20
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
20

1.630
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
1.630

17
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
17

58
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
58

54
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
54

1.911
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.911

609
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
609

33
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
33

1.754
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.754

2.894
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.894

150
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
150

3.680
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.680

84
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
84
















Comentează