Ludovic Orban a demonstrat deja că, atât tip cât este preşedinte al PNL, va apăra un guvern condus de un premier liberal, a afirmat sâmbătă purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Dancă.
"Sunt colegi din PNL care îl ataca orbeşte pe preşedintele Ludovic Orban, inventând conspiraţii halucinante, născocite din disperarea lor că ar putea pierde competiţia internă din cauza crizei guvernamentale în care au aruncat Partidul Naţional Liberal şi România. Ludovic Orban a garantat şi demonstrat deja, la precedentele moţiuni de cenzură, că atât timp cât este Preşedintele Partidului Naţional Liberal va apăra un Guvern condus de un prim-ministru liberal împotriva unei moţiuni de cenzură şi niciun parlamentar liberal nu va vota împotriva propriului Guvern", a scris Dancă pe Facebook.
Potrivit acestuia, acuzaţiile lansate împotriva lui Ludovic Orban, după convocarea şedinţei Birourilor permanente reunite în ziua depunerii moţiunii de cenzură, sunt "bazaconii halucinante", care nu ţin cont de obligaţiile legale ale preşedintelui Camerei Deputaţilor.
"Colegii care lansează astfel de acuzaţii aberante ar trebui să se gândească bine cum putem iesi din această criză pe care ei au provocat-o in mod iresponsabil şi să nu inventeze vinovaţi imaginari pentru aventura politică în care au dus Partidul Naţional Liberal. Obiectivul nostru trebuie să fie ca Partidul National Liberal să rămână la guvernare în actuala coaliţie de guvernare. Alte formule de guvernare nu există pentru Partidul Naţional Liberal dacă vrem să respectăm votul românilor", a adăugat Ionel Dancă.
Ionel Dancă, reacție după acuzațiile lui Cîțu și Bogdan la adresa lui Ludovic Orban: 'Bazaconii halucinante'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

54
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
54

226
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
226

315
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
315

277
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
277

248
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
248

443
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
443

193
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
193

266
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
266

629
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
629

729
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
729

1.053
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.053

1.187
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.187

1.431
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.431
















Comentează