Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni cu Victoria Nuland, adjunctul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, ocazie cu care şeful statului a afirmat că de la ultima vizită a acesteia unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puţin.
"Este o plăcere să vă primesc. A trecut exact un an de când ne-am întâlnit în acelaşi loc. Unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puţin şi mă bucur că avem oportunitatea să discutăm unele dintre aceste lucruri", a spus şeful statului, în debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.
La rândul său, oficialul american a arătat că vizita sa în România este un prilej de a sublinia că cele două ţări sunt buni aliaţi.
"A fost o zi bună, cu multe progrese", a spus Nuland.
La întâlnire au participat şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, şi consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Leonard Orban, Andrei Muraru şi Ion Oprişor.
Iohannis, la întâlnirea cu Nuland: 'Unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puţin'
București
7°C
Articole Similare

1.515
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.515

1.676
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.676

57
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
57

3.940
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.940

3.734
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.734

158
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
158

109
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
109

2.686
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.686

1.282
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.282

1.944
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.944

4.195
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.195

6.860
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.860

6.139
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.139















Comentează