Pădurile merită protejate şi iubite, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis marţi, de Ziua Mondială a Mediului Înconjurător, precizând că lucrurile s-au îmbunătăţit un pic în privinţa defrişărilor, dar mai este mult de lucru, informează Agerpres.
Şeful statului a participat, marţi, la Palatul Cotroceni, la un eveniment organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului Înconjurător, la care au luat parte câteva zeci de elevi de la Colegiul Naţional "Grigore Moisil" din Bucureşti. În cadrul manifestării, copiii au putut viziona o parte din filmul "România neîmblânzită".
"Avem o ţară fabuloasă, cu o natură extraordinar de frumoasă şi mi s-a părut foarte potrivit ca toate aceste lucruri să vi le prezentăm astăzi, aici, într-o zi care are o însemnătate specială (...) - Ziua Mediului. Dacă vorbim despre mediu în România, e important să vorbim apăsat, e important să vorbim clar şi apăsat, fiindcă nouă ne pasă", le-a spus Iohannis copiilor.
Preşedintele a menţionat că a văzut deja filmul "România neîmblânzită" şi i-a întrebat pe copii care au fost scenele lor preferate, fiind amintit un moment în care un mistreţ a gonit lupii.
"Asta parcă e un pic politică. Care ar fi mistreţul şi care ar fi lupii? Care ar fi ursul şi care ar fi câinii?", a glumit Iohannis, stârnind râsetele copiilor.
Klaus Iohannis a remarcat că o bună parte din acţiunea filmului se desfăşoară în pădure.
"Pădurile sunt o mare, mare bogăţie a României şi suntem în situaţia foarte fericită să avem încă păduri virgine, să avem animale care în altă parte au dispărut", a afirmat Iohannis.
În acest context, şeful statului a purtat şi un dialog cu elevii pe tema animalelor sălbatice care au dispărut în alte părţi din Europa, copiii precizând că în ţara noastră încă există urşi şi lupi. "Mistreţii şi porcii s-au prezervat peste tot", a precizat Iohannis, adăugând: "Ursul şi lupul, iată două animale emblematice pentru România, care la noi există în sălbăticie".
De asemenea, preşedintele i-a îndemnat pe elevi să protejeze pădurile, să planteze copaci, să strângă gunoiul şi să stingă focul de tabără atunci când îl fac.
"Pădurile merită protejate şi iubite. În ultimii ani s-au făcut ceva progrese. (...) A fost şi este în continuare o mare discuţie cu defrişările. Aici lucrurile s-au îmbunătăţit un pic, dar mai este mult de lucru şi cred că aici aveţi un rol foarte important. (...) Să plantaţi copaci. (...) Există chiar în Constituţia României (...) articolul 35, care spune că avem dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic. (...) Nu trebuie să ne oprească nimic din a proteja mediul", a subliniat Iohannis.
Şi copiii i-au pus câteva întrebări şefului statului, aflând astfel că acestuia îi place să viziteze Munţii Retezat.
"Avem foarte multe zone protejate, rezervaţii naturale în România şi este bine aşa. Sper să reuşim să avem din ce în ce mai multe. Am vizitat câteva, dar cel mai mult m-a impresionat rezervaţia din Munţii Retezat, preferata mea cu siguranţă. Sunt şi altele foarte frumoase. Unele de multe ori nu sunt senzaţionale deloc, dar reprezintă o valoare în sine. Eu vă recomand să vedeţi cât mai multe", i-a îndemnat Iohannis.
Totodată, chestionat ce ţară este mai frumoasă dintre Germania şi România, preşedintele a răspuns: "Răspunsul este foarte, foarte simplu. România este cea mai frumoasă ţară".
Evenimentul de la Palatul Cotroceni i-a avut ca moderatori pe actriţa Oana Pellea şi pe jurnalistul Marius Constantinescu.
Iohannis, de Ziua Mondială a Mediului Înconjurător: 'Au început să se îndrepte lucrurile în privința defrișărilor, dar mai e de lucru'
București
9°C
Articole Similare

20
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
20

790
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
790

2.447
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
2.447

65
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
65

2.258
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
2.258

83
La pas spre Ierusalim...
83

2.396
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.396

3.401
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.401

4.631
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.631

5.359
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
5.359

782
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
782

1.186
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.186

866
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
866
















Comentează