Investigație internațională: Satul din România care 'crește' peste noapte - mii de ruși și-au deschis poarta spre Europa din acest loc

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 28-12-2025 21:00

Actualizat: 28-12-2025 21:03

Article thumbnail

Sursă foto: primaria comunei Varfu Campului

Un sat din nordul României a devenit, potrivit unei investigații publicate de presa occidentală, epicentrul unei scheme ilegale prin care mii de cetățeni ruși ar fi obținut sau ar fi încercat să obțină pașapoarte românești, invocând „strămoși” fictivi. Ancheta arată cum o lege veche de repatriere a fost exploatată sistematic pentru a deschide accesul către Uniunea Europeană și pentru a ocoli sancțiunile impuse Rusiei după invazia Ucrainei.

Jurnaliștii olandezi au scos la iveală o afacere ilegală de proporții care transformă pașaportul românesc într-o marfă extrem de căutată de cetățeni ruși, dornici să ocolească sancțiunile impuse după invazia Ucrainei. O investigație publicată de presa din Țările de Jos, pe baza unor dezvăluiri ale cotidianului francez Le Monde, arată cum mii de ruși au obținut sau au încercat să obțină ilegal cetățenia română invocând strămoși fictivi și documente falsificate.

Legea repatrierii, baza unei fraude sistematice

Potrivit anchetei, schema exploatează o veche lege românească de repatriere, care permite acordarea cetățeniei descendenților persoanelor ce au locuit pe teritoriul României Mari între 1918 și 1940. Este vorba despre regiuni care astăzi se află în Republica Moldova sau în Ucraina, zone unde multe arhive au fost distruse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Lipsa documentelor originale a devenit teren fertil pentru fraude: identități inventate, arbore genealogic „construit” din pix și, în unele cazuri, folosirea datelor unor soldați ucraineni morți pe front.

Jurnaliștii olandezi descriu cum, pentru câteva mii de euro, agenții specializate le promit clienților ruși „cetățenie europeană” și libertate de mișcare în Uniunea Europeană. Anunțurile circulă deschis pe rețelele sociale, sunt redactate în limba rusă și promit un „viitor sigur în UE” în schimbul a 4.000–7.000 de euro, uneori cu reduceri „promoționale”, relatează publicația olandeză BNR.

Un sat din România, transformat într-o poartă spre Europa

În centrul acestei rețele apare un sat din nordul României, Vârfu Câmpului, aflat aproape de granița cu Ucraina. Deși zona ar fi trebuit să se confrunte cu depopularea, numărul locuitorilor s-a dublat într-un deceniu. Explicația: mii de cetățeni din Rusia, Moldova și Ucraina au fost luați fictiv în evidențele locale. Autoritățile române au descoperit în 2024 că aproximativ 10.000 de persoane figurau cu domiciliul la câteva adrese din comună, cu complicitatea unor funcționari publici și a unor intermediari locali.

„Strămoși” inventați și documente dispărute

Investigația citată de presa olandeză vorbește deschis despre o industrie a „strămoșilor români”, în care corupția administrativă, documentele false și interesele geopolitice se întâlnesc. Pentru mulți ruși, pașaportul românesc nu este o chestiune de identitate, ci un instrument strategic: acces la Uniunea Europeană, libertate de circulație și ocolirea restricțiilor financiare impuse de Occident.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri