Autorităţile canadiene şi americane investighează ameninţări cu moartea la adresa ambasadoarei Statelor Unite în Canada, Kelly Craft, care a primit o scrisoare ce conţinea un praf alb, transmite agenţia EFE. potrivit agerpres.
Scrisoarea, una plină de insulte, a fost primită joi la reşedinţa din Ottawa a reprezentantei SUA, însă despre incident s-a aflat vineri.
Conform reţelei canadiene de televiziune CTV, echipe specializate în tratarea materialelor periculoase, precum şi agenţi ai poliţiei canadiene au venit la reşedinţa lui Craft după descoperirea scrisorii.
Aceasta conţine ameninţări cu moartea la adresa lui Kelly Craft dacă nu va renunţa la postul de ambasador.
Ministrul Afacerilor Externe din Canada, Chrystia Freeland, s-a întâlnit vineri cu Craft căreia i-a transmis sprijinul său, ameninţarea fiind "inacceptabilă".
"Face o muncă esenţială şi dificilă iar Canada respectă serviciul său", a adăugat Freeland.
Incidentul are loc imediat după disputa dintre premierul canadian, Justin Trudeau, şi preşedintele SUA, Donald Trump, care a ameninţat Ottawa cu represalii economice după ce a participat la summitul G7, desfăşurat la finalul săptămânii trecute în localitatea canadiană La Malbaie.
Investigaţie demarată în Canada după ce ambasadoarea SUA a primit ameninţări cu moartea
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.185
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
1.185

1.037
Mitul lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
1.037

3.094
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
3.094

1.626
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.626

86
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
86

2.850
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.850

92
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
92

3.541
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
3.541

3.966
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.966

2.410
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.410

78
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
78

2.796
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.796

48
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
48
















Comentează