Inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit capitala indoneziană Jakarta şi zonele sale înconjurătoare în ziua de Anul Nou s-au soldat cu moartea a 66 de persoane, în condiţiile în care Agenţia indoneziană pentru gestionarea dezastrelor a avertizat luni că ploile torenţiale vor continua, informează DPA potrivit Agerpres
Ploile torenţiale au început în ajunul Anul Nou, provocând inundaţii la Jakarta şi oraşele sale satelit, cu o populaţie de 30 de milioane de locuitori.
În districtul Lebak din vârful vestic al insulei Java, viiturile au măturat case întregi şi tot ce le stătea în cale, soldându-se cu moartea a cel puţin nouă persoane.
"La cinci zile după inundaţii, numărul morţilor a ajuns la 66", a declarat Agus Wibowo, purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, precizând că intemperiile au dus la strămutarea a peste 36.000 de persoane.
"Recomandăm publicului să rămână în alertă, în condiţiile în care ploi şi mai puternice pot cădea în această săptămână ", a adăugat el.
Nouă persoane au murit la Jakarta, în timp ce restul de decese a fost raportat în districtele vecine, potrivit Agenţiei citate.
Agenţia meteorologică indoneziană a declarat că precipitaţiile de Anul Nou au fost cele mai extreme începând din 1866.
Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în Indonezia în timpul sezonului ploios
Inundații în Idonezia - Bilanțul a ajuns la 66 de morți
București
9°C
Articole Similare

24
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
24

940
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
940

1.172
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.172

1.758
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.758

2.675
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.675

686
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
686

4.099
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.099

83
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
83

1.982
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.982

116
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
116

184
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
184

121
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
121

98
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
98
















Comentează