Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 19 au fost rănite în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale care au afectat, începând din luna august, Burkina Faso, a anunţat ministrul Culturii, Abdoul Karim Sango, citat joi de AFP. Ţara a decretat stare de dezastru natural.
Întreaga regiune Sahel este afectată în urma ploilor abundente. În statul vecin, Niger, nivelul în creştere al apelor a lăsat în urmă 65 de morţi şi peste 300.000 de sinistraţi. Sudanul, unde au murit aproximativ 100 de persoane, a declarat, de asemenea, stare de urgenţă, iar Senegal a înregistrat şase decese.
''Ploile torenţiale au provocat numeroase daune în ţara noastră (...). Până în prezent am înregistrat 13 decese, 19 răniţi, multe case distruse şi numeroşi sinistraţi'', a declarat ministrul miercuri la televiziunea naţională.
Victimele au murit prin înec sau după prăbuşirea locuinţelor, deseori precare în această ţară unde 40% din cei circa 20 de milioane de locuitori trăiesc sub pragul sărăciei.
Ultimul cadavru găsit este cel al unei femei însărcinate, într-un cartier cu populaţie numeroasă din Ouagadougou, inundat după creşterea nivelului apelor în zona unui baraj.
''Confruntat cu pierderea de vieţi omeneşti şi daune materiale cauzate de ploile torenţiale care au afectat ţara noastră, guvernul a declarat miercuri stare de dezastru natural şi a deblocat 5 miliarde de CFA (7,5 milioane de euro) pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă'', a transmis preşedintele Roch Marc Christian Kaboré pe contul său de Twitter. ''Am dat de asemenea instrucţiuni şi ministrului Administraţiei Teritoriale pentru a rechiziţiona întreaga infrastructură publică necesară relocării sinistraţilor'', a adăugat şeful statului.
De la jumătatea lunii august, inundaţiile au afectat o mare parte a teritoriului Burkina Faso, inclusiv capitala Ouagadougou.
Aproape în fiecare an, în zonele cu risc ridicat, numeroase gospodării sunt afectate în timpul sezonului rece, mai ales din cauza sistemelor defecte de evacuare a apei.
În 2019, inundaţiile au provocat moartea a patru persoane în Ouagadougou. Printre acestea s-au numărat locuitori din cartiere sărace, surprinse de creşterea nivelului apelor după ploile torenţiale, notează AFP.
Inundații în Burkina Faso - Cel puțin 13 oameni au murit
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

56
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
56

15
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
15

190
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
190

216
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
216

373
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
373

589
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
589

1.018
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.018

53
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
53

833
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
833

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.399
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.399

1.716
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.716

1.536
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.536
















Comentează