Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul slovac al Afacerilor Externe şi Europene, Miroslav Lajcak, au apreciat, marţi, modul în care cele două minorităţi naţionale sunt integrate în societatea română, respectiv cea slovacă, acestea contribuind substanţial la dezvoltarea legăturilor dintre cele două ţări.
Şeful statului român l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe oficialul slovac, care efectuează o vizită în ţara noastră, discuţiile dintre cei doi vizând consolidarea cooperării bilaterale, precum şi agenda europeană şi regională, informează Administraţia Prezidenţială.
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, Iohannis a evocat excelenţa relaţiei dintre cele două ţări, clădită pe afinităţi de ordin istoric şi cultural şi pe interese convergente în plan politic, economic şi securitar.
În context, cei doi înalţi demnitari şi-au exprimat angajamentul pentru continuarea consolidării relaţiei bilaterale, inclusiv a dialogului politic.
Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Miroslav Lajcak au apreciat modul în care cele două minorităţi naţionale sunt integrate în societatea română, respectiv cea slovacă, acestea contribuind substanţial la dezvoltarea legăturilor dintre cele două ţări.
De asemenea, au mai fost abordate subiecte de actualitate aflate pe agenda europeană şi regională, cu accent pe situaţia din Balcanii de Vest. În context, cei doi interlocutori şi-au exprimat speranţa că propunerea Comisiei Europene de revizuire a metodologiei privind politica de extindere va contribui la eficientizarea procesului de aderare.
Totodată, preşedintele României şi ministrul slovac au reiterat sprijinul pentru deschiderea cât mai rapidă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Macedonia de Nord şi Albania.
Întrevedere Iohannis - ministrul slovac de Externe; discuţiile au vizat cooperarea bilaterală şi agenda europeană
Explorează subiectul
Articole Similare

1.059
'Inacceptabil' - Ludovic Orban răbufnește după boicotul de la CCR pe pensiile speciale. Judecătorii care blochează ședințele pot fi demişi
1.059

1.616
FOTO | 'Metafora perfectă pentru absorbția fondurilor'. Bradul de Crăciun de la MIPE, ironizat de Eugen Orlando Teodorovici
1.616

5.237
România trimite 50 de milioane de euro pentru apărarea Ucrainei. Ce înseamnă, concret, decizia Guvernului
5.237

2.714
'Greșește pentru că nu clarifică lucrurile'. Sorin Grindeanu, somat din PNL să intervină în războiul de la CCR pe pensiile magistraților
2.714

93
VIDEO Premierul Bolojan: Companiile de stat, „găuri negre” susținute ani la rând din bani publici
93

6.073
Modificare importantă pentru angajați: Guvernul a decis ca prima zi de concediu medical să nu fie plătită
6.073

794
VIDEO Călin Georgescu, colindat de un grup de copii: 'Plugușorul de la noi / Turul doi înapoi!'
794

2.568
VIDEO Bolojan și-a făcut bilanțul după ultima ședința din 2025: TVA mai mare, pensii în așteptare la CCR și promisiunea că nu cresc taxele în 2026
2.568

3.482
Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Agriculturii - Ministrul Barbu reduce cheltuielile și funcțiile de conducere
3.482

2.891
Turcescu atacă OUG privind muncitorii străini, „între cozonaci și cârnați”: riscă să transforme lipsa de forță de muncă într-o vulnerabilitate națională
2.891

118
Când puterea se teme de vot, democrația este anulată
118

15.229
Bolojan renunță la lovitura pregătită împotriva veteranilor și văduvelor de război (surse)
15.229

3.098
Vești bune anul are: Comisia Europeană a virat peste 586 milioane de euro în conturile României, anunță ministrul Finanțelor
3.098

















Comentează