Petrișor Peiu a vorbit despre proiectul AUR legat de reforma administrativă. Senatorul susține că mai multe instituții au putea să fie desființate. De asemenea, acest spune că sunt prea multe ministere și că nu este nevoie de vicepremieri.
Printre instituțiile de care nu ar fi nevoie se numără CNA și CNCD. Atribuțiile acestora pot fi preluate de altele deja existente.
"Instituții care nu au logică. De exemplu, Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF). Atenție, nu AFR! Apoi, CNA-ul. Atribuirea de frecvență o poate face ANCOM, iar alte funcționalități nu ar trebui să fie, adică cenzură. Cine se simte calomniat, prejudiciat, poate merge în instanță. Oricum, orice decizie de sancționare a CNA ajunge în instanță. Și atunci, de ce să mai pun această etapă intermediară (n.r. - deciziile CNA)?! La fel, CNCD (Consiliul Național de Combatere a Discriminării), CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor). Și în aceste cazuri se ajunge tot la instanța de judecată. Putem fuziona ANCOM cu ANRE și ambele pot fi un departament în cadrul Consiliului Concurenței. Există modele europene, în acest sens”, a declarat Peiu, pentru Ziare.com.
Cu câte ministere ar putea funcționa Guvernul
Petrișor Peiu susține faptul că zece ministere ar fi suficiente, în loc de 16 câte sunt în prezent. De asemenea, Guvernul poate să funcționeze și fără vicepremieri, 4 în acest moment. Senatorul consideră că aceste măsuri se pot implementa în aproximativ un an.
"Noi avem un program de guvernare prin care susținem formarea unui Executiv cu 10 ministere și fără vicepremieri. O reducere în zona parlamentară, la 300 de parlamentari (n.r. - de la 460 în prezent), cu două camere și reducerea numărului de comisii la jumătate. Toată această reducere, simplificare, trebuie făcută rațional, logic, în ideea că 'vreau să reduc risipa pe care o face statul și nu e normal să o facă'. Atunci pot reduce din instituții. Chestiunea legată de restructurările, desființarea instituțiilor poate fi implementată în 6-12 luni”, a menționat Petrișor Peiu.





























Comentează