Opoziţia din Venezuela şi oficiali guvernamentali au anunţat sâmbătă că s-au întâlnit cu un grup de mediatori în Republica Dominicană pentru a pune bazele unui dialog pe fondul impasului politic şi adâncirii crizei economice, informează Reuters şi DPA.
Ţara din OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) suferă de o recesiune severă, din cauza scăderii preţului petrolului şi a unui model economic socialist în colaps. Preşedintele Nicolas Maduro este blocat într-un impas cu legislativul după ce opoziţia a câştigat o majoritate zdrobitoare anul trecut.
Ambele părţi au declarat că s-au întâlnit cu fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero şi foştii preşedinţi Martin Torrijos din Panama şi Leonel Fernandez al Republicii Dominicane. Vineri, Departamentul de Stat american a anunţat că secretarul de stat John Kerry a discutat cu Zapatero pentru a saluta iniţiativa şi a declarat că Statele Unite sunt gata să-i ajute pe mediatori.
Coaliţia de opoziţie Unitatea Democratică a anunţat că reprezentanţii săi au declarat mediatorilor că orice discuţii cu guvernul ar trebui să includă un referendum pentru revocarea lui Maduro, eliberarea din închisoare a liderilor opoziţiei, asistenţă umanitară externă pentru a face faţă penuriei cronice şi respectarea legilor adoptate de parlament.
Ministrul de externe Delcy Rodriguez a condus delegaţia guvernului venezuelean într-o locaţie neprecizată din Republica Dominicană, unde s-a întâlnit cu trei parlamentari ai opoziţiei, a anunţat canalul regional de televiziune Telesur.
Economia Venezuelei, puternic dependentă de exporturile de petrol, s-a prăbuşit, în parte după scăderea bruscă a preţului petrolului, provocând penurie de alimente, de bunuri de larg consum, medicamente, în timp ce întreruperile de electricitate s-au extins şi multe birouri guvernamentale sunt deschise doar două zile pe săptămână pentru a economisi energia electrică, aminteşte DPA.
Adunarea Naţională unicamerală a Venezuelei a blocat în această lună o încercare a lui Maduro de a decreta puteri speciale pentru el însuşi şi armată. Opoziţia, care a câştigat o majoritate legislativă în decembrie, îl acuză pe Maduro că pregăteşte o dictatură.
Opoziţia venezueleană încearcă să forţeze organizarea unui referendum pentru revocarea lui Maduro, deşi autorităţile electorale au respins o petiţie la începutul lunii mai, cu 1,8 milioane de semnături.AGERPRES
Întâlnire între guvern şi opoziţia din Venezuela cu mediatori în Republica Dominicană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.466
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.466

1.029
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.029

62
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
62

1.929
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.929

69
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
69

2.631
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.631

3.245
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.245

1.948
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.948

62
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
62

2.493
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.493

40
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
40

2.178
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.178

98
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
98
















Comentează