Insula Capri introduce reguli pentru grupurile de turişti, începând din vară

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-02-2026 19:24

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Insula italiană Capri va interzice, începând de vara aceasta, accesul grupurilor de peste 40 de persoane, pentru o mai bună gestionare a afluxului de vizitatori, transmite agenţia italiană ANSA, potrivit Agerpres.

În cazul grupurilor alcătuite din peste 20 de persoane, ghizii vor trebui, de asemenea, să utilizeze căşti fără fir şi nu difuzoare, în conformitate cu o nouă reglementare aprobată de consiliul municipal.

În plus, ghizii vor trebui să poarte un semn de recunoaştere discret şi nu o umbrelă sau alt obiect foarte vizibil ori inestetic pentru a fi recunoscuţi de persoanele din grupul lor.

Insula Capri, situată în Marea Tireniană, în apropierea oraşului Napoli, este renumită pentru vilele albe, litoralul şi golfurile sale, precum şi pentru hotelurile sale de lux.

Insula are aproximativ 13.000 de rezidenţi permanenţi, însă în timpul verii atrage mulţimi de vizitatori, al căror număr este estimat la până la 50.000 pe zi.

Preşedintele asociaţiei profesionale Ascom Confcommercio Capri, Lorenzo Coppola, a salutat introducerea "unui instrument esenţial pentru facilitarea circulaţiei", care vine în urma unei limitări la 25 de persoane pe grup impusă în Veneţia în 2024.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri