Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluţie neobligatorie în favoarea creării unui mecanism de despăgubire pentru distrugerile, de natură umană şi materială, cauzate de invazia Rusiei în Ucraina, informează AFP și Agerpres.
Spre deosebire de Consiliul de Securitate, unde Rusia are drept de veto, Moscova nu s-a putut opune adoptării acestei rezoluţii susţinute de Ucraina, Canada, Ţările de Jos şi Guatemala, care a primit 94 de voturi, mai puţin decât cele 143 de condamnare a anexărilor ilegale ale Rusiei pe 12 octombrie.
Împotrivă au votat 14 ţări, printre care Rusia, China, Cuba, Mali sau Etiopia şi s-au abţinut 73 de ţări, în principal de pe continentul african, dar şi Brazilia, Israel sau India.
Această rezoluţie cere ca Rusia să fie "considerată responsabilă pentru orice încălcare" a dreptului internaţional şi a Cartei ONU în Ucraina şi "să îşi asume consecinţele juridice ale tuturor actelor sale ilegale la nivel internaţional, în special prin repararea daunelor" materiale şi umane.
Stabileşte, de asemenea, necesitatea de a crea,"în cooperare cu Ucraina, un mecanism de reparare" şi "un registru internaţional al daunelor pentru a lista (...) probe şi informaţii referitoare la cererile de despăgubire" ale persoanelor fizice, juridice şi ale statului ucrainean.
"Ucraina va avea sarcina dificilă de a reconstrui ţara şi de se redresa după război. Dar această redresare nu va fi niciodată completă fără un sentiment al dreptăţii pentru victimele războiului" dus de ruşi, a declarat ambasadorul ucrainean la ONU, Sergiy Kyslytsya, de la tribuna Adunării Generale.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat rezoluţia."De la eliberarea Hersonului la victoria diplomatică de la New York. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite tocmai a dat undă verde creării unui mecanism de despăgubire de către Rusia pentru crimele comise în Ucraina", a declarat el pe Twitter. "Agresorul va plăti pentru ce a făcut!", a adăugat Zelenski.
La sediul ONU din New York, reprezentantul Rusiei a denunţat dorinţa ţărilor occidentale de a legitima în avans folosirea a "miliardelor de dolari" din activele ruseşti îngheţate pentru a sancţiona Moscova, inclusiv pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina.
Richard Gowan, analist la International Crisis Group, a explicat pentru AFP că "rezoluţia nu va fi obligatorie, dar va oferi Ucrainei o bază politică pentru a pregăti terenul pentru a obţine despăgubiri din partea Rusiei". Astfel,"registrul de daune propus ar cuantifica ceea ce se datorează Ucrainei".
În discursul său, ambasadorul ucrainean a dat exemplul Comisiei de compensare înfiinţată de Consiliul de Securitate al ONU şi care a activat între 1991 şi 2022, care i-a permis Kuweitului să recupereze din partea Irakului 52,4 miliarde de dolari pentru daunele cauzate de invazia din august 1990.
Înfrângere răsunătoare pentru Rusia la ONU: Rezoluţie pentru plata unor despăgubiri de război Ucrainei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

56
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
56

15
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
15

190
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
190

216
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
216

373
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
373

589
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
589

1.018
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.018

53
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
53

833
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
833

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.399
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.399

1.716
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.716

1.536
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.536
















Comentează