Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a făcut apel la o anchetă ''transparentă şi aprofundată'' privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, apel lansat luni în cadrul întâlnirii sale cu ministrul de externe al Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir, a indicat şefa diplomaţiei indoneziene, Retno Marsudi, citată de Reuters.
Asasinarea lui Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul a atras critici internaţionale. Regatul saudit a calificat duminică fapta drept ''o greşeală enormă şi gravă'', precizând că Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman nu a avut cunoştinţă de acest caz.
Marsudi a declarat presei că preşedintele Widodo s-a întâlnit cu Adel al-Jubeir şi ''şi-a exprimat preocuparea'' în legătură cu acest caz.
''Indonezia speră că ancheta ce are loc va fi transparentă şi aprofundată'', a declarat Marsudi după întâlnirea de la palatul prezidenţial, la care ea a fost prezentă.
Indonezia cere o anchetă aprofundată în cazul uciderii lui Jamal Khashoggi
București
9°C
Articole Similare

260
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
260

550
Mitul lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
550

2.737
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
2.737

1.490
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.490

80
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
80

2.642
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.642

86
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
86

3.382
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
3.382

3.822
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.822

2.339
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.339

76
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
76

2.724
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.724

48
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
48
















Comentează