Un incident groaznic s-a petrecut, luni seara, pe bulevardul Chișinău din sectorul 2 al Capitalei. Polițiștii și salvatorii au intervenit de urgență după ce un copil de aproximativ 5-6 ani ar fi căzut de la etajul opt al unui bloc.
Un copil de cinci ani a căzut de la etajul opt al unui bloc
Medicii și salvatorii au intervenit de urgență, dar până la acest moment nu se cunosc prea multe date despre modul în care s-a produs tragedia.
Salvatorii îl resuscitează în aceste momente, dar sunt șanse mici de supraviețuire.
Potrivit primelor informații, copilul a fost lăsat nesupravegheat. Părinții erau în altă cameră a locuinței în momentul în care s-a petrecut tragedia.
Precizările Poliției Capitalei
Astăzi, 23 martie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la precipitarea unui minor, la o adresă din Sectorul 2.
Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii din cadrul subunității au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un copil, în vârstă de 5 ani, precipitat de la etajul 8 al imobilului în care locuia.
De asemenea, la adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care, la acest moment, acordă primele îngrijiri medicale minorului, pentru salvarea acestuia.
La acest moment activitățile sunt în dinamică, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.




























Comentează