Doi adolescenţi de 14 şi 17 ani au suferit arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 10% din suprafaţa corporală şi au fost transportaţi la spital în urma unui incident petrecut la săniuş în localitatea vasluiană Bârlăleşti din comuna Epureni, scrie Agerpres.
Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Eduard Popica, cei doi ar fi dat foc unor anvelope după care au intrat accidental cu sania în ele.
"Copilul de 17 ani a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, cu arsuri pe faţă şi la un membru superior. Al doilea copil a fost transportat la Spitalul Bârlad de părinţi. Copiii au suferit arsuri în timp ce erau la săniuş, unde se pare că au dat foc unor anvelope, intrând accidental cu sania în acestea", a declarat, duminică, prefectul.
Cadrele medicale au decis transportul băiatului de 17 ani la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, iar cel de 14 ani a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi pentru investigaţii suplimentare.





























Comentează