„Săptămâna asta închidem discuțiile pe buget”, au declarat surse ale STIRIPESURSE.RO, în această dimineață.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, le-a trimis aseară partenerilor de Coaliția ultima formă a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026.
„Săptămâna asta închidem discuțiile pe buget”
În această dimineață, Biroul Permanent Național (BPN) al Partidului Social Democrat s-a reunit într-o ședință privitoare la bugetul de stat pentru acest an.
După o discuție care a durat mai puțin de o oră, social-democrații au luat decizia ca în această săptămână să fie închise discuțiile pe buget.
„Săptămâna închidem discuțiile pe buget! Ori, ori! O să ne întâlnim ori de câte ori va fi nevoie”, au declarat surse politice ale STIRIPESURSE.RO.
Mai urmează o ședință miercuri
Conform altor surse, o nouă ședință va fi organizată miercuri, pentru a se lua o decizie finală.
„Mai urmează o ședință miercuri”, au explicat surse ale STIRIPESURSE.RO.
„Dacă se va lua o decizie miercuri, e posibil ca săptămâna viitoare să avem Legea bugetului în Parlament”, au mai declarat sursele citate.
Astăzi vom avea o nouă ședință de Coaliție
De la ora 13:00, liderii Coaliției PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale se vor reuni într-o nouă ședință.
Întrevederea va avea loc la Palatul Victoria.
Reamintim că social-democrații sunt nemulțumiți că premierul Ilie Bolojan nu le îndeplinește niciuna dintre revendicări.
Alte surse ale STIRIPESURSE.RO au declarat că Bolojan a propus ca pentru pachetul de solidaritate o parte din sumele necesare să fie asigurate prin fonduri europene. Acest lucru, conform surselor noastre, ar fi imposibil.
Pachetul de solidaritate propus de PSD ar avea un impact bugetar de peste 3 miliarde de lei. Conform informațiilor noastre, Ilie Bolojan ar aloca doar jumătate din suma cerută de social-democrați.
În plus, până la această oră, liderii coaliției de guvernare nu au căzut de acord nici asupra banilor alocați administrațiilor locale. PSD a cerut ca Bolojan să nu se atingă de banii administrațiilor locale.
De cealaltă parte, premierul vrea să „umble” și la sumele respective. Mai mult, PSD a acuzat că Ilie Bolojan vrea să taie investițiile pentru dezvoltarea comunităților locale.





























Comentează